Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PSD îşi suspendă mitingurile

Partidul anunţă că în aceste zile este mai important să cinstim onoarea Majestăţii Sale, Regele Mihai I

PSD îşi suspendă mitingurile

Articol de Radiojurnal, 05 Decembrie 2017, 17:46

PSD anunţă că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni, invocând momentul decesului regelui Mihai.

În aceste zile cel mai important este să cinstim onoarea Maiestăţii Sale drept pentru care PSD îşi va suspenda toate acţiunile politice prevăzute pentru această perioadă, se arată într-un comunicat al partidului.

"Viaţa regelui Mihai I a stat sub semnul dragostei faţă de patria pe care nu a părăsit-o cu adevărat nici atunci când istoria a decis altfel. Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei în NATO şi în Uniunea Europeană. Reconcilierea națională în jurul unor deziderate la care aspiră toți românii a fost unul dintre obiectivele principale pe care le-a avut în vedere Majestatea Sa și care ar trebui să reunească întreaga clasă politică, dincolo de orice partizanate sau interese politice conjuncturale.

Partidul Social Democrat dorește să transmită sincere condoleanțe Alteţelor Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesele Elena, Sofia şi Maria.

Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Majestatea Sa Mihai I, Rege al României.", se spune pe site-ul partidului

Președinții celor două camere ale Parlamentului vor fi alesi luni dimineață
Politică 22 Decembrie 2024, 17:11

Președinții celor două camere ale Parlamentului vor fi alesi luni dimineață

PSD și PNL au programate duminică ședințe separate pentru a valida propunerea de premier și lista de ministere.

Președinții celor două camere ale Parlamentului vor fi alesi luni dimineață
PSD, ședință pentru validarea propunerii de premier și listei de ministere
Politică 22 Decembrie 2024, 16:23

PSD, ședință pentru validarea propunerii de premier și listei de ministere

Ședința are loc în urma negocierilor de la Vila Lac cu PNL, UDMR și minoritățile naționale pentru formarea noului Executiv....

PSD, ședință pentru validarea propunerii de premier și listei de ministere
Klaus Iohannis a anunțat când va desemna premierul
Politică 22 Decembrie 2024, 16:10

Klaus Iohannis a anunțat când va desemna premierul

Potrivit șefului statului, există premise ca în foarte scurt timp, în urma negocierilor, să se contureze o formațiune...

Klaus Iohannis a anunțat când va desemna premierul
Plenul Camerei Deputaților a votat componența comisiilor de specialitate
Politică 22 Decembrie 2024, 14:05

Plenul Camerei Deputaților a votat componența comisiilor de specialitate

PSD va conduce șapte comisii permanente, AUR - patru, PNL - patru, USR - trei, UDMR - trei, iar S.O.S. România și POT câte o...

Plenul Camerei Deputaților a votat componența comisiilor de specialitate
VIDEO: Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru
Politică 22 Decembrie 2024, 13:51

VIDEO: Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele României a declarat că "imediat după votarea preşedinţilor celor două Camere" va face o desemnare pentru poziţia...

VIDEO: Klaus Iohannis amână desemnarea unui prim-ministru
Coaliția PSD, PNL, UDMR și minorități îl va propune premier pe Marcel Ciolacu
Politică 22 Decembrie 2024, 12:38

Coaliția PSD, PNL, UDMR și minorități îl va propune premier pe Marcel Ciolacu

Liberalii nu vor avea o propunere pentru funcția de prim-ministru la consultările cu șeful statului și susțin varianta...

Coaliția PSD, PNL, UDMR și minorități îl va propune premier pe Marcel Ciolacu
AUR anunță că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim
Politică 22 Decembrie 2024, 12:08

AUR anunță că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim

Alianța pentru Unirea Românilor precizează că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim și "că va acționa în...

AUR anunță că nu îl recunoaște pe Klaus Iohannis ca președinte legitim
PSD merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu sa fie premier
Politică 22 Decembrie 2024, 11:36

PSD merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu sa fie premier

PSD are și varianta de a susține un guvern minoritar format din PNL și UDMR, la care social-democrații să nu participe.

PSD merge la Cotroceni cu propunerea ca Marcel Ciolacu sa fie premier