PSD cere anchetarea implicării cancelariei premierului în campania PNL
PSD cere anchetarea folosirii resurselor umane şi bugetare din cancelaria prim-ministrului în campania politică a premierului Florin Cîţu pentru şefia PNL.
Articol de Florin Lepădatu, 19 Iulie 2021, 16:28
PSD cere anchetarea folosirii resurselor umane şi bugetare din cancelaria prim-ministrului în campania politică a premierului Florin Cîţu pentru şefia PNL.
Într-un comunicat se precizează că documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîţu, realizate de angajaţii Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale.
PSD susţine că punctajul emis de cancelaria prim-ministrului, cu titlul "Florin Cîţu, candidat pentru preşedinţia PNL", arată că premierul şi-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern şi foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid, informează RADOR.