Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Primii paşi pentru revizuirea Constituţiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor anunţă prima dezbatere cu privire la constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Primii paşi pentru revizuirea Constituţiei

Articol de Petruţa Smântână, 17 Februarie 2010, 14:35

Lunea viitoare ar urma să aibă loc o primă discuţie în parlament cu privire la constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei. Anunţul a fost formulat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Una din priorităţile PD-L, principalul partid de guvernământ, este aplicarea rezultatului referendumului din noiembrie, potrivit cărora Parlamentul României ar trebui să aibă doar o cameră, iar numărul parlamentarilor să fie redus.

Între timp însă au apărut propuneri care, dacă ar fi aplicate, ar putea modifica din temelii sistemul constituţional românesc.

Roberta Anastase consideră că parlamentarii trebuie să ţină cont de dorinţa cetăţenilor şi de aceea este surprinsă de opoziţia manifestată în acest sens de liderii opoziţiei, social-democratul Mircea Geoană şi liberalul Crin Antonescu.

Potrivit preşedintelui Camerei deputaţilor, Roberta Anastase "mandatul dat de români în 22 noiembrie nouă, parlamentarilor, nu este unul facultativ. Este un mandat imperativ."

Liberalii pregătesc propriile propuneri.

În proiectul lansat în dezbatere publică, fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, vorbeşte de simplificarea aparatului constituţional. Tudor Chiuariu susţine că o reformă a statului nu se poate opri la reducerea numărului de parlamentari.

" Nu cred că ne putem limita la ceea ce înseamnă numărul de parlamentari în afară de desfiinţarea funcţiei de preşedinte", a declarat Tudor Chiuariu. Fostul ministru al justiţiei propune "un guvern de maxim 15 ministere", dar şi "simplificarea administraţiei la nivel local prin desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea a 12 regiuni care să constituie unităţile administrativ-teritoriale".

Liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat 10 propuneri de revizuire a Constituţiei. El susţine întărirea rolului şi credibilităţii parlamentului care în acest moment are o imagine proastă.

Fostul premier consideră totodată că un parlament unicameral ar fi o instituţie mai slabă decât actualul sistem. Procedura de asumare a răspunderii guvernului ar trebui limitată la politica fiscală şi la protecţia socială.

De asemenea controlul parlamentului ar trebui extins şi asupra prerogativelor prezidenţiale. Călin Popescu Tăriceanu doreşte o delimitare clară a atribuţiilor celor două camere, astfel încât Senatul să-i reprezinte pe aleşii locali.

"Nu suntem de acord cu sistem parlamentar unicameral. Credem însă în acelaşi timp că trebuie să venim cu o propunere care să meargă în sensul evoluţiei parlamentare din toate ţările democratice şi să creăm în privinţa Senatului o cameră de reprezentare a aleşilor locali", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul premier a adăugat că propunerea liberală este ca " senatorii să fie aleşi prin vot indirect de către aleşii locali."

Propunerile lansate de Călin Popescu Tăriceanu vor fi dezbătute cu societaeta civilă şi cu specialişti, iar apoi prezentate Comisiei parlamentare.

Politică 22 Noiembrie 2009, 19:25

Referendumul "a fost validat"

După anunţarea exit-polurilor, Traian Băsescu a apreciat că votul "a fost profund de dreapta".

Referendumul "a fost validat"
România 19 Noiembrie 2009, 14:12

Undă verde pentru referendum

Curtea de Apel a decis că referendumul pentru parlament unicameral este legal.

Undă verde pentru referendum
Politică 06 Aprilie 2025, 09:24

BEC a decis înlăturarea a 39 de materiale publicitare electorale din mediul online

Biroul Electoral Central a decis că aceste materiale publicitare încalcă prevederile legale.

BEC a decis înlăturarea a 39 de materiale publicitare electorale din mediul online
Politică 05 Aprilie 2025, 09:03

A început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

Autoritățile au impus reguli mai stricte pentru campania electorală, mai ales în mediul online.

A început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale
Politică 04 Aprilie 2025, 22:26

SRI anunţă că monitorizează activităţile de dezinformare în mediul online

SRI face precizări, într-o postare pe internet, cu privire la activitățile de dezinformare și propagandă online.

SRI anunţă că monitorizează activităţile de dezinformare în mediul online
Politică 04 Aprilie 2025, 18:19

AEP: Competitorii electorali nu pot beneficia de cheltuieli suportate de terți

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că este interzisă orice cheltuială suportată de către alte persoane în numele...

AEP: Competitorii electorali nu pot beneficia de cheltuieli suportate de terți
Politică 04 Aprilie 2025, 16:18

CNA, noi ordine de eliminare a unor materiale online

Deciziile de eliminare au vizat, printre altele, dezinformarea și incitarea la violență.

CNA, noi ordine de eliminare a unor materiale online
Politică 03 Aprilie 2025, 18:25

Începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din acest an începe la miezul nopţii şi se va încheia în 3 mai, la ora 7:00.

Începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale