PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă
PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă la adresa ministrului educaţiei, Valentin Popa.
Articol de Florin Lepădatu, 28 Februarie 2018, 09:42
PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă la adresa ministrului educaţiei, Valentin Popa, pe care îl acuză de neprofesionalism în rezolvarea problemelor din sistemul de învăţământ.
Semnatarii moţiunii, intitulată ''Educaţi România, nu o pesedizaţi!'', cer demisia ministrului de resort şi subliniază tendinţa în creştere a abandonului şcolar.
Calendarul pentru dezbaterea şi votul asupra moţiunii va fi stabilit miercuri de conducerea Camerei Deputaţilor.