Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PDL merge "la locale în Capitală cu proprii candidaţi"

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat că deputatul Silviu Prigoană este candidatul propus de democrat-liberali pentru funcţia de primar general.

PDL merge "la locale în Capitală cu proprii candidaţi"
Silviu Prigoană. Foto: Agerpres.

Articol de Paul Poteraşi, 31 Martie 2012, 16:46

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, că PDL va merge la locale în Capitală cu candidaţi proprii.

"Azi este momentul ca PDL să-şi asume candidaturile propriilor membri în alegeri", a spus Elena Udrea.

Astfel, potrivit declaraţiilor liderului PDL Bucureşti, candidatul din partea democrat-liberalilor pentru primăria Capitalei este Silviu Prigoană.

Acesta va trebui să-l înfrunte în alegerile locale pe actualul primar Sorin Oprescu care este sprijinit de USL.

Elena Udrea a precizat că Theodor Paleologu va fi candidatul PDL la sectorul 1.

--fb1Şi acesta va trebui să se lupte cu un primar aflat în funcţie şi susţinut de Uniunea Social Liberală, Andrei Chiliman.

Preşedintele PDL Bucureşti a declarat că la Sectorul 3 va candida Liviu Negoiţă, iar la Sectorul 6 va candida Cristian Poteraş.

În ceea ce priveşte celelalte sectoare, Elena Udrea a spus că PDL va desemna candidaţii în câteva zile.

"La celelalte sectoare vom pune candidaţi. Erau ale colegilor de la UNPR. Avem analize sa ne desemnăm candidaţii proprii. Îi veţi afla în zilele următoare", a spus ea.

USL a anunţat deja că actualul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cel care recent a părăsit UNPR, va fi candidatul Uniunii pentru primăria din acest sector.

La sectorul 5, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că actualul primar al sectorului, Marian Vanghelie, va candida din partea USL pentru un nou mandat.

În ceea ce priveşte sectorul 2, Dan Cristian Popescu va reprezenta USL în încercarea de a-l înlocui pe actualul primar de la UNPR, Neculai Onţanu.

Pentru sectorul 3, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că îl propune pe Robert Negoiţă candidat al USL la primaria sectorului 3 şi că liberalii sunt de acord, el precizând că săptămâna viitoare va fi făcut anunţul oficial.

În privinţa primăriei sectorului 6, USL nu şi-a anunţat încă oficial un candidat.

Alegerile locale vor avea loc pe 10 iunie 2012.

PDL "rămâne partener cu UNPR"

--fb2Elena Udrea a precizat că partidul rămâne partener cu UNPR "la nivel naţional şi la Bucureşti".

"Avem proiecte în continuare în Capitală", a spus ea, precizând disponibilitatea pentru discuţii despre cooperarea cu UNPR, PER.

Preşedintele PDL Bucureşti a mai spus că protocolul cu UNPR pentru alegerile locale la Capitală nu va mai fi semnat.

UNPR însă a anunţat, sâmbătă, că a luat decizia de a avea la Bucureşti candidaţi proprii pentru fiecare primărie de sector, ca urmare a ultimelor evoluţii de pe scena politică din Capitală.

"Având în vedere ultimele evoluţii de pe scena politică din Capitală, Uniunea Naţională pentru Progresul României a luat decizia de a avea la nivelul Bucureştiului candidaţi proprii pentru fiecare primărie de sector", a anunţat UNPR.

Uniunea precizează că "are cea mai puternică şi cea mai organizată echipă politică din Capitală".

"Strategia adoptată pentru Bucureşti urmăreşte maximizarea şanselor UNPR. De asemenea, s-a ţinut seama de imperativul finalizării la timp a pregătirilor pentru campania electorală", a anunţat formaţiunea.

PDL, confruntat cu plecări masive în Caraş Severin

Se încheie o săptămână dificilă pentru PDL confruntat cu o migraţie fără precedent a membrilor săi către alte partide, iar de această migraţie opoziţia ar putea profita pentru că se schimbă raportul de forţe în parlament, transmite corespondentul Radio România Actualităţi, Mario Balint.

USL anunţă deja că are o strategie pentru demiterea guvernului şi organizarea alegerilor de către un guvern nepolitic.

În Caraş Severin, de unde a pornit migraţia din PDL odată cu plecarea în opoziţie a prim-vicepreşedintelui Sorin Frunzăverde, a fost vineri o zi plină.

A venit de la Bucureşti o delegaţie condusă de preşedintele PDL, Emil Boc, pentru a discuta cu primarii PDL, dar 38 din cei 42 pe care îi are PDL-ul, au anunţat că pleacă spre alte partide.

Prim-vicepreşedintele Sorin Frunzăverde a anunţat că demisionează sâmbătă din PDL, partid pe care l-a fondat încă din copilăria social-democrată a PD şi l-a rebranduit în partid popular, oferindu-i o nouă doctrină şi un loc în PPE.

Sorin Frunzăverde a ocupat o lungă perioadă de timp funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin, reuşind să consolideze organizaţia PDL din judeţ, care acum numără 42 de primari din 77 posibili, trei parlamentari, 16 consilieri judeţeni şi câteva sute de consilieri locali.

38 de primari, consilierii judeţeni şi parlamentarii au declarat deja că îşi urmează liderul.

PDL l-a pierdut în această săptămână şi pe senatorul Iosif Secăşan care s-a înscris şi el în PNL.

Alegerile comasate, neconstituţionale

Pe 15 decembrie 2011 guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.

Parlamentarii PSD şi PNL au contestat la Curtea Constituţională legea privind comasarea alegerilor pe motiv că prin aceasta "PDL şi aliaţii săi au decis că oamenii pot să voteze doar când decide puterea politică, nu când o cer actele constitutive ale unui stat care se pretinde democratic".

Curtea Constituţională a declarat pe 25 ianuarie 2012 neconstituţională legea privind comasarea alegerilor locale şi parlamentare.

După acestă decizie, guvernul a decis pe 13 martie 2012 ca alegerile locale să aibă loc pe 10 iunie 2012.

În privinţa alegerilor parlamentare nu a fost stabilită o dată însă calendaristic acestea pot fi ţinute în ultima duminică din noiembrie, ţinând cont de momentul în care a fost instalat parlamentul actual.

Partidele pregătesc alegerile locale
Politică 07 Martie 2012, 09:47

Partidele pregătesc alegerile locale

Uniunea Social Liberală şi Mişcarea Populară îşi vor disputa cele mai multe dintre posturile din administraţia locală....

Partidele pregătesc alegerile locale
Odată cu primul tur al prezidenţialelor, cetăţenii capitalei sunt aşteptaţi la referendumul local
Politică 21 Noiembrie 2024, 21:59

Odată cu primul tur al prezidenţialelor, cetăţenii capitalei sunt aşteptaţi la referendumul local

Duminică, în aceeaşi zi cu organizare a primului tur al alegerilor prezidenţiale în România, la Bucureşti are loc şi un...

Odată cu primul tur al prezidenţialelor, cetăţenii capitalei sunt aşteptaţi la referendumul local
Şcolile care găzduiesc secţii de votare rămân deschise vineri
Politică 20 Noiembrie 2024, 16:16

Şcolile care găzduiesc secţii de votare rămân deschise vineri

Şcolile în care se vor organiza, duminică, secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale nu-şi vor suspenda, vineri,...

Şcolile care găzduiesc secţii de votare rămân deschise vineri
Parlamentul a aprobat înfiinţarea a două comisii de anchetă
Politică 20 Noiembrie 2024, 13:11

Parlamentul a aprobat înfiinţarea a două comisii de anchetă

Cele două comisii parlamentare de anchetă au fost înființate cu o largă majoritate de voturi.

Parlamentul a aprobat înfiinţarea a două comisii de anchetă
Plenul Parlamentului se reunește pentru aprobarea a două comisii de anchetă
Politică 20 Noiembrie 2024, 08:26

Plenul Parlamentului se reunește pentru aprobarea a două comisii de anchetă

Una dintre ele vizează investigarea mafiei imobiliare, pornind de la cazul Nordis.

Plenul Parlamentului se reunește pentru aprobarea a două comisii de anchetă
Premierul Marcel Ciolacu a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump
Politică 19 Noiembrie 2024, 21:32

Premierul Marcel Ciolacu a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a avut marți seară o convorbire telefonică foarte bună cu preşedintele ales al Statelor...

Premierul Marcel Ciolacu a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump
La alegerile din primul tur prezidenţial se va putea urmări online contorizarea voturilor
Politică 19 Noiembrie 2024, 18:15

La alegerile din primul tur prezidenţial se va putea urmări online contorizarea voturilor

Pe lângă evoluţia participării la urne, se va putea urmări online şi contorizarea voturilor, astfel că rezultatele...

La alegerile din primul tur prezidenţial se va putea urmări online contorizarea voturilor
Autorităţile de la Evidenţa Persoanelor îi îndeamnă pe cetăţenii cu drept de vot să verifice dacă actul de identitate este valabil
Politică 19 Noiembrie 2024, 18:11

Autorităţile de la Evidenţa Persoanelor îi îndeamnă pe cetăţenii cu drept de vot să verifice dacă actul de identitate este valabil

Autorităţile de la Evidenţa Persoanelor îi îndeamnă pe cetăţenii cu drept de vot să verifice dacă actul de identitate este în...

Autorităţile de la Evidenţa Persoanelor îi îndeamnă pe cetăţenii cu drept de vot să verifice dacă actul de identitate este valabil