Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PDL a atacat la CC legile adoptate miercuri în parlament

Contestaţiile vizează actele normative referitoare la programul de vot la referendum, legea referendumului şi legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

PDL a atacat la CC legile adoptate miercuri în parlament
Sever Voinescu, vicepreşedinte PDL. Foto: Agerpres.

Articol de Mădălina Verman, 19 Iulie 2012, 19:26

Democrat-liberalii au atacat la Curtea Constituţională legile adoptate miercuri în Parlament prin care se modifică şi aprobă ordonanţele de urgenţă privind atribuţiile Curţii şi organizarea referendumului.

Este vorba despre trei contestaţii, care vizează actele normative referitoare la programul de vot la referendum, legea referendumului, precum şi legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

"Noi am atacat la Curte aceste acte normative tocmai pentru a încerca pe cât putem noi, ca opoziţie, să clarficăm un pic lucrurile, pentru că, dacă noi nu făceam asta, erau legi care se suprapuneau. În momentul în care mă exprim ca forţă politică cu privire la validitatea unui referendum nu neapărat în ceea ce priveşte participarea, ci în ceea ce priveşte organizarea lui, trebuie să ştiu exact la ce criterii ne raportăm. Or, ei evident cultivă acest echivoc, pentru a putea să pescuiască rezultatul pe care-l vor din apele tulburi", spune Sever Voinescu, vicepreşedinte PDL.

Curtea Constituţională va analiza sesizările depuse de PDL la legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind organizarea referendumului pe 24 iulie, iar contestaţia cu privire la legea privind atribuţiile Curţii pe 19 septembrie.

Miercuri deputaţii au adoptat un proiect de modificare a Legii 3/2000 care a fost amendat în sensul că "intervalul de timp pentru desfăşurarea referendumului naţional să fie stabilit prin hotărâre de guvern".

Tot miercuri au fost adoptate şi modificări la legea referendumului, care prevede că programul de vot la referendum va fi mărit cu patru ore, iar consultarea populară este validă dacă la vot se prezintă cel puţin 50% plus unu dintre alegătorii înscrişi pe listele permanente de alegători.

Referendumul de demitere, "valid doar în anumite condiţii"
Politică 10 Iulie 2012, 11:19

Referendumul de demitere, "valid doar în anumite condiţii"

Curtea Constituţională a decis că legea de modificare a referendumului este constituţională dacă "se asigură participarea a...

Referendumul de demitere, "valid doar în anumite condiţii"
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT
Politică 23 Aprilie 2025, 15:23

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă ar urma să se afle participarea României la Planul de Răspuns European, proiectul Legii apărării naţionale şi...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT
Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Politică 22 Aprilie 2025, 18:16

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților

La Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților este în desfășurare dezbaterea asupra proiectului de modificare a prevederilor...

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
Politică 22 Aprilie 2025, 12:14

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei

E marcată astfel „Ziua Prieteniei” dintre cele două țări.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari