Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Miniştrii ar putea fi demişi în urma unei moţiuni simple

La discuţiile de marţi a fost votat amendamentul la proiectul de modificare a Constituţiei care prevede că orice moţiune simplă adoptată va duce la demiterea ministrului vizat.

Miniştrii ar putea fi demişi în urma unei moţiuni simple
Parlamentul României. Foto: arhivă.

Articol de Bogdan Isopescu, 11 Iunie 2013, 15:18

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a adoptat un amendament prin care parlamentul poate fi dizolvat în cazul în care populaţia nu este de acord cu demiterea preşedintelui.

La discuţiile de marţi a trecut şi amendamentul care prevede că orice moţiune simplă adoptată de parlament va avea drept consecinţă demiterea ministrului vizat de aceasta.

Proiectul de modificare pe care îl va propune Comisia ar putea fi finalizat la sfârşitul acestei săptămâni.

Conform articolului adoptat, parlamentul se dizolvă în termen de 45 de zile în cazul în care eşuează referendumul pentru demiterea preşedintelui. Acest eşec presupune două condiţii: referendumul să fie valid, adică să participe 30% plus unu din numărul celor cu drept de vot şi a două condiţie 50% plus unu din voturile exprimate să spună "nu" deciziei de demitere a preşedintelui luată de parlament.

Articolul a fost iniţiat de Forumul Constituţional ca o echilibrare de forţe între Parlament şi Preşedinţie, spune Claudiu Crăciun, membru al Forumului.

"Trebuie să ne asigurăm că, în cazul unei tentative de demitere există o aliniere între parlament, majoritate şi cetăţeni", spune Claudiu Crăciun.

Scurtarea termenelor pentru dezbaterea Ordonanţelor de Urgenţă

Cu toate că depuseseră un articol similar, parlamentarii PDL au votat împotrivă pentru că nu erau de acord cu ideea de primei condiţii. Senatorul PDL Alin Tişe.

"Legislaţia referendumului va stabili când este valid sau nu un referendum. Din acest punct de vedere consider că un referendum invalid nu poate să producă efecte juridice cu privire la situaţia parlamentului", spune Alin Tişe.

O altă modificare vizează scurtarea termenelor pentru dezbaterea ordonanţelor de urgenţă pentru a preîntâmpina abuzul făcut de guvern în acest domeniu. Senatorul PNL Tudor Chiuariu.

"Ar trebui să legiferăm într-un ritm mai alert, de aceea noi vă propunem micşorarea termenelor prevăzute de la 45 de zile la 30 de zile pentru proiectele de lege şi de la 60 de zile la 45 de zile în privinţa proiectelor complexe, codurile", spune Tudor Chiuariu.

Luni, Comisia a modificat în profunzime relaţia dintre preşedinte, parlament şi guvern. Multe din atribuţiile preşedintelui au fost îndreptate către parlament şi către guvern.

În plus, au fost făcute clarificări în privinţa numirii premierului, acest drept revenind exclusiv legislativului.

O altă modificare agreată a fost scăderea mandatului preşedintelui la patru ani.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT
Politică 23 Aprilie 2025, 15:23

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă ar urma să se afle participarea României la Planul de Răspuns European, proiectul Legii apărării naţionale şi...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT
Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Politică 22 Aprilie 2025, 18:16

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților

La Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților este în desfășurare dezbaterea asupra proiectului de modificare a prevederilor...

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
Politică 22 Aprilie 2025, 12:14

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei

E marcată astfel „Ziua Prieteniei” dintre cele două țări.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari
O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
Politică 14 Aprilie 2025, 07:22

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România

Pe agendă se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România