Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Deputaţii jurişti au adoptat legea executării pedepselor penale

Condamnatul poate beneficia de o reducere de şase zile la o lună petrecută în "condiţii necorespunzătoare" în detenţie

Deputaţii jurişti au adoptat legea executării pedepselor penale
Arhivă foto: Cristiana Sabău.

Articol de Petruţa Dinu, 26 Aprilie 2017, 18:15

Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul de lege referitor la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Ei au admis mai multe amendamente, printre care şi cel al social-democratului Eugen Nicolicea, potrivit căruia condamnatul poate beneficia de o reducere de şase zile la o lună petrecută în "condiţii necorespunzătoare" în detenţie, faţă de trei zile cât se preciza în forma aprobată de Senat.

Reporterul RRA Petruţa Dinu spune că un alt amendament adoptat astăzi în Comisia juridică este cel al deputatului UDMR Márton Árpád şi se referă la faptul că la trei zile de muncă nerecompensată se consideră executate patru zile.

În cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii se consideră două zile executate pentru o noapte de muncă. Vicepreşedintele Comisiei, Oana-Consuela Florea, a oferit explicaţii.

"În lumina deciziei pilot a CEDO, ştim că un om care a suportat pedepse inumane şi degradante poate fi recompensat în două moduri, în bani sau în zile de eliberare. Şi prin acest articol, practic, se merge pe acelaşi principiu."

Din partea opoziţiei la lucrările de astăzi ale comisiei a participat doar un reprezentant al USR. El s-a opus atât amendamentului depus de deputatul UDMR, cât şi raportului favorabil asupra proiectului de lege.

Silviu Dehlean: "Pur şi simplu am spus că nu mi se pare principial ca un condamnat penal să îşi poată cumpăra zilele de executare a pedepsei."

Deputaţii jurişti au doptat şi metodologia de aplicare a legii. Sunt norme de care ANP va trebui să ţină seama când va evalua penitenciarele. Acestea se referă, între altele, la spaţiul, iluminarea şi ventilarea din cameră sau la grupul sanitar.

Raportul adoptat astăzi de Comisia juridică merge în penul Camerei Deputaţilor pentru decizia finală. Legea va fi aplicată la patru luni după publicarea în Monitorul Oficial, perioadă în care penitenciarele vor fi evaluate.

Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciare
România 26 Aprilie 2017, 07:35

Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciare

Guvernul trebuie să vină cu un calendar concret pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciare.

Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciare
Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Politică 22 Aprilie 2025, 18:16

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților

La Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților este în desfășurare dezbaterea asupra proiectului de modificare a prevederilor...

Dezbaterea proiectului de modificare a prevederilor privind pensionarea magistraților
Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
Politică 22 Aprilie 2025, 12:14

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei

E marcată astfel „Ziua Prieteniei” dintre cele două țări.

Parlamentul, iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei
”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari
O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
Politică 14 Aprilie 2025, 07:22

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România

Pe agendă se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România