15 martie, termenul limită pentru înscrierea la alegerile prezidenţiale
Candidaţii mai au la dispoziţie o săptămână pentru a se înregistra la BEC.

Articol de Radio România Actualităţi, 07 Martie 2025, 10:29
Candidaţii la alegerile prezidenţiale mai au la dispoziţie o săptămână pentru a se înregistra la Biroul Electoral Central, termenul limită fiind 15 martie. Aceştia trebuie să depună, pe lângă dosarele cu documente şi liste, cel puţin 200.000 de semnături de susţinere.
Potrivit declaraţiilor recente, Călin Georgescu, sprijinit în competiţia prezidenţială de AUR şi POT, îşi va depune, vineri, candidatura la Biroul Electoral Central. Tot vineri, este aşteptat şi independentul Nicuşor Dan, pentru a-şi înregistra oficial candidatura.
Duminică, la sediul BEC, va ajunge şi Crin Antonescu, susţinut de Alianţa Electorală PSD - PNL - UDMR - "România Înainte". Un alt competitor politic este Victor Ponta, care a anunţat că va candida ca independent şi că va merge la Biroul Electoral săptămâna viitoare. /editor Florin Lepadatu/