Audieri miniştri
Miniştrii noului Cabinet sunt audiaţi marţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Articol de Florin Matei, 22 Decembrie 2009, 07:28
Miniştrii cabinetului Boc vor fi audiaţi, marţi, în Parlament, în comisiile de specialitate.
Audierile vor începe la ora 11:00 şi se vor întinde pânã seara, astfel încât toţi miniştri propuşi sã treacã pe la comisii, a declarat chestorul Senatului Ion Chelaru.
Primii audiaţi vor fi Vasile Blaga (propus pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor) Sebastian Vlădescu (propus pentru portofoliul Finanţelor) Adriean Videanu (propus pentru Ministerul Economiei) Kelemen Hunor (propus pentru portofoliul Culturii), Cătălin Predoiu (ministru propus pentru portofoliul Justiţiei) şi Mihai Şeitan (propus pentru Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale).
Potrivit deciziei Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, votul de învestiturã va avea loc miercuri, în şedinţã comunã.
Birourile permanente au stabilit, luni, calendarul audierilor pentru miniştrii din noul Cabinet.
În cazul în care Parlamentul îşi dă acordul asupra noului Guvern, acesta va intra în funcţie după depunerea jurământului în faţa preşedintelui Traian Băsescu.