Altercaţie între deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu. Nicolae Ciucă cere măsuri
Preşedintele Senatului şi liderul PNL, Nicolae Ciucă, cere măsuri în urma altercaţiei dintre deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu.
Articol de Cătălin Purcaru, 21 Mai 2024, 13:47
Preşedintele Senatului şi liderul PNL, Nicolae Ciucă, cere conducerii Camerei Deputaţilor să ia măsurile necesare în urma altercaţiei dintre deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu.
Nicolae Ciucă a precizat pe pagina sa de socializare că violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în instituţia Parlamentului.
Ulterior, deputatul PNL Florin Roman a susţinut pe pagina sa de socializare că a fost agresat fizic de Dan Vîlceanu şi a precizat că va depune o plângere penală pentru vătămare, în perioada următoare.