Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Alianţa PSD, UNPR, PC nu are majoritate parlamentară absolută

Destrămarea alianţei aflate acum la putere, evocată de unii lideri ai USL ar obliga guvernul să negocieze adoptarea legilor cu alte formaţiuni din Parlament.

Alianţa PSD, UNPR, PC nu are majoritate parlamentară absolută
Camera Deputaţilor. Foto: Arhivă.

Articol de Alina Stănuţă, 13 Februarie 2014, 20:52

O analiză a ponderii politice din forul legislativ arată că alianţa PSD, UNPR, PC ar mai avea nevoie de 16 susţinători pentru o majoritate absolută necesară legilor organice, dar fără sprijinul liberal ar putea fi obligată să renunţe la proiecte majore cum este modificarea Constituţiei.

În acest moment, cele trei partide care formează noua alianţă electorală în vederea alegerilor europarlamentare, Uniunea Social Democrată, adică, PSD, UNPR şi PC, deţin în Senat 84 de parlamentari din totalul de 171.

Majoritatea la Senat este de 86 de senatori, iar USD mai are nevoie doar de două voturi pentru a atinge această majoritate.

La Camera Deputaţilor, partidele din USD deţin 189 de parlamentari iar majoritatea este de 203 deputaţi.

Pentru a-şi putea trece legile propuse, şi în această Cameră USD ar mai avea nevoie şi de voturile minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, care votează de regulă alături de cei aflaţi la putere.

Trăgând linie şi adunând, în cele două Camere USD are 273 de parlamentari iar pentru a fi adoptate legi în plenul reunit este nevoie de un număr minim de 289 de voturi.

Există, aşadar, o diferenţă de 16 voturi care pot proveni fie de la minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, de la grupul UDMR sau de la parlamentarii independenţi.

Dacă Uniunea Social Liberală, cea aflată acum la guvernare s-ar destrăma iar liberalii ar ieşi din Executiv, după cum rezultă din calculele matematice, USD ar mai avea nevoie şi de sprijinul altor parlamentari, şi asta pentru că potrivit legislaţiei proiectul de revizuire a Constituţiei aflat acum în dezbatere în Parlament se adoptă cu majoritate de cel puţin 2/3 din numărul senatorilor şi deputaţilor, în timp ce legile organice se adoptă cu votul a jumătate plus unu din membrii fiecărei Camere.

Legile ordinare au şi ele nevoie de votul majorităţii membrilor prezenţi la dezbatere în fiecare Cameră.

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
Politică 16 Aprilie 2025, 07:42

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat angajamentul ferm al Guvernului de a apăra democraţia, orientarea euroatlantică a...

”România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe flancul estic al NATO”
O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Politică 15 Aprilie 2025, 07:31

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii, democraţi şi republicani, se va întâlni marți,...

O delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii în vizită la Bucureşti
Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Politică 14 Aprilie 2025, 12:39

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu europarlamentarii români.

Bolojan, întrevedere cu europarlamentarii români
Obligație pentru demnitari
Politică 14 Aprilie 2025, 12:28

Obligație pentru demnitari

Demnitarii cu funcţii în administraţia centrală vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.

Obligație pentru demnitari
O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
Politică 14 Aprilie 2025, 07:22

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România

Pe agendă se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România
MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale
Politică 10 Aprilie 2025, 18:43

MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale

MAE a propus pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare un număr mai mare de secții de votare în străinătate.

MAE, mai multe secții de votare în străinătate la prezidențiale
DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile
Politică 07 Aprilie 2025, 22:09

DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile

Măsura a fost dispusă într-un dosar de corupție, analizat deja de instanță.

DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș să-și exercite atribuțiile pentru 60 de zile
Marcel Ciolacu: Prioritățile politicii externe românești rămân neschimbate
Politică 07 Aprilie 2025, 20:23

Marcel Ciolacu: Prioritățile politicii externe românești rămân neschimbate

Precizările premierului vin după ce Dragoș Sprânceană, așa-numitul emisar special în SUA, a făcut declarații privind...

Marcel Ciolacu: Prioritățile politicii externe românești rămân neschimbate