Vremea va începe să se încălzească uşor începând cu 17-20 februarie
Meteorologii au emis o prognoză pe patru săptămâni, începând din 10 februarie.
Articol de Radio România Actualităţi, 07 Februarie 2025, 10:20
Meteorologii au emis o prognoză pe patru săptămâni, începând din 10 februarie. Astfel, se anunţă în continuare nopţi şi dimineţi friguroase, ger în depresiuni şi în zonele montane, mai ales în prima săptămână. În general, vremea va începe să se încălzească uşor începând cu 17-20 februarie.
În vestul ţării va fi cel mai cald. Temperaturile se vor încadra între minus 2 şi 10 grade, cu valori mai mici în depresiunile Carpaţilor Orientali. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea vor lipsi în prima şi în ultima săptămână a intervalului, dar vor fi normale în perioada 17 februarie - 2 martie, se mai arată în prognoza pe o lună a Administraţiei Naţionale de Meteorologie./editor Florin Lepadatu/