Recorduri de temperatură de Thanksgiving Day
Un val neobişnuit de căldură pentru acest anotimp s-a făcut simţit în sud-vestul Statelor Unite.

Articol de Florin Lepădatu, 23 Noiembrie 2017, 07:41
Un val neobişnuit de căldură pentru acest anotimp s-a făcut simţit în sud-vestul Statelor Unite şi meteorologii se aşteaptă ca mercurul din termometre să depăşească recorduri vechi chiar de o sută de ani în acest weekend de Ziua Recunoştinţei, relatează France Presse.
În momentul în care americanii se pregătesc să guste din mâncărurile tradiţionale de Thanksgiving - curcan cu umplutură, piure şi sos - mercurul din termometre ar urma să urce joi până la 32 de grade Celsius în apropiere de Los Angeles şi la 31 de grade Celsius în Phoenix (Arizona), temperaturi cu circa zece grade Celsius peste cele normale ale sezonului.
Joe Sirard, meteorolog la NWS citat de Los Angeles Times, a declarat că recordul de căldură pentru Thanksgiving, sărbătoare celebrată în a patra joi din noiembrie, este de 32 de grade Celsius şi a fost înregistrat la 26 noiembrie 1903.
În Arizona, dacă mercurul din termometre urcă până la 31 de grade, "va fi data cea mai târzie a anului în care se înregistrează vreodată o temperatură atât de ridicată", adaugă NWS pe Twitter.
Situaţia este valabilă şi pentru regiunea Las Vegas, unde temperaturile ar urma să se ridice la valori care nu au mai fost înregistrate la sfârşitul lui noiembrie.
La San Diego, Los Angeles şi Santa Barbara, mulţi vor să meargă la plajă pentru a se bronza după ce vor mânca din tradiţional curcan de Ziua Recunoştinţei.
În cealaltă parte a ţării, pe coasta de est a SUA, temperaturile sunt în jurul valorii de zero grade Celsius.