Ascultă Radio România Actualitaţi Live

”Nu există nicio metodă de a face predicţie pentru cutremur şi asta nu numai în România, și la nivel mondial.”

Aparatura nu poate prezice un cutremur şi nicăieri în lume nu există o metodă de a face predicţie, au declarat, miercuri, seismologii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

”Nu există nicio metodă de a face predicţie pentru cutremur şi asta nu numai în România, și la nivel mondial.”
Foto: Agerpres/ Xinhua/ Shadati

Articol de Florin Lepădatu, 15 Februarie 2023, 13:43

Aparatura nu poate prezice un cutremur şi nicăieri în lume nu există o metodă de a face predicţie, au declarat, miercuri, seismologii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, care au subliniat că activitatea seismică în zona Oltenia a fost o surpriză şi este de aşteptat să scadă din ce în ce mai mult.

Directorul ştiinţific al INCDFP, Mircea Radulian, a explicat că zona Oltenia este una cunoscută de seismologi, care are o activitate în general slabă şi moderată.

"Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat ieri şi alaltăieri (marţi şi luni - n. r.) este o intensificare deosebit de mare a acestei activităţi în zonă. Este, practic, cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani, de când avem noi înregistrări. Din acest punct de vedere, a reprezentat o surpriză, să zicem, în sensul că pentru această zonă calculele noastre indicau o magnitudine maximă în jur de 5,5. Deci, practic, s-a depăşit această magnitudine şi în acelaşi timp a fost şi un şoc dublu. Au fost două cutremure cu magnitudini mari, peste 5. S-a mai întâmplat o singură dată în istorie, acum vreo 80 de ani, în 1943, când un cutremur a fost înregistrat în zonă, de 5,2. Deci, e clar că a fost o intensificare pronunţată a activităţii şi bineînţeles că aceasta va schimba puţin harta de hazard seismic pentru zona respectivă, în sensul că pentru viitor vom avea în vedere cutremure mai mari decât cele pe care le ştiam noi. (...) Informaţiile pe care le aveam, sunt informaţii pe de o parte geologice şi tectonice, pe de altă parte datele seismice, ele nu indicau până în prezent posibilitate a unui cutremur mare", a spus Mirecea Radulian, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că există date pe o perioadă de circa 200 de ani, care sunt insuficiente şi că zona este monitorizată, dar aceste cutremure, care apar mai rar, întotdeauna apar pe un fond pe care este foarte greu să îl prevezi.

Directorul ştiinţific al INCDFP a semnalat că energia în zonă a fost eliberată, sistemul fiind într-un proces de reechilibrare, iar activitatea seismică va scădea.

"Aceste replici care au apărut şi vor mai apărea câteva zile la rând este de aşteptat să fie din ce în ce mai mici. De fapt, deja s-a văzut că s-au mai micşorat. Se poate lua în calcul şi eventual o replică mai mare, să zicem în jur de 4 sau peste 3...(...) Aceste sisteme de forţe care apar în scoarta terestră au un caracter neliniar, deci ele nu evoluează după un mod uşor de prezis. Au un caracter complex, chiar haotic. Şi atunci e greu să spui cu exactitate, neavând datele suficiente la acele adâncimi, ce se va întâmpla exact în viitor. Dar, în ceea ce priveşte activitatea acum, mă aştept să scadă din ce în ce mai mult", a precizat Mircea Radulian.

La rândul său, Constantin Ionescu, directorul institutului, a precizat că "aparatura nu prezice", ci doar înregistrează mişcarea de la momentul când se produce.

"Reţeaua seismică românească este una dintre reţelele cele mai dense din Europa, participă la diferite proiecte europene şi în acest moment avem un proiect în derulare în care, pe o arie foarte mare, România, Moldova, Grecia, toată zona balcanică, s-au instalat 1.000 de staţii pentru a se analiza procesul din zona Mării Adriatice", a menţionat Constantin Ionescu.

Mihai Diaconescu, seismolog la INCDFP, a subliniat, la rândul său, că nu se poate, printr-o formulă, să fie aproximată activitatea pământului sau să se facă preziceri.

"De preziceri se ţin prezicătorii. Nu există nicio metodă de a face predicţie pentru cutremur şi asta nu în România, la nivel mondial. (...) Deci, plăcile se mişcă în permanenţă şi se întâmplă ca uneori să se acumuleze mai mult stres în placa respectivă. Nu există o formulă. Asta e. Suntem la cheremul naturii", a afirmat Mihai Diaconescu.

Acesta a mai afirmat că există un sistem de alertare seismică pentru zona Vrancea, care anunţă cu 25 de secunde înainte de a veni unda periculoasă în Bucureşti.

"Dar este o tehnologie, nu este o predicţie. Noi avem echipamente deasupra epicentrului unde se produce cutremurul, estimăm cât este energia din primele sosiri şi după aceea ştim cât va fi cutremurul. (...) Noi am construit această aplicaţie pentru a bloca gazele la intrarea în blocuri, a lega lifturile de la blocuri cu aplicaţia ca să trimită imediat liftul la parter, să blocheze infrastructuri periculoase cum ar fi procese chimice, nucleare sau alte infrastructuri. Această aplicaţie sau acest sistem, că e un sistem, este folosit la centrale nucleare din Bulgaria şi România, e transfrontalier", a spus Mihai Ionescu, conform Agerpres.

Etichete : cutremur predictie
Riscurile abuzului de medicamente ce se eliberează fără prescripţie medicală
Life & Style 12 Martie 2025, 14:29

Riscurile abuzului de medicamente ce se eliberează fără prescripţie medicală

Asociaţia Română a Producătorilor de Medicamente fără Prescripţie, Suplimente Alimentare şi Dispozitive Medicale atrage...

Riscurile abuzului de medicamente ce se eliberează fără prescripţie medicală
Maximum 72 de ore pentru realizarea analizelor toxicologice, în urma testării şoferilor în trafic
Life & Style 11 Martie 2025, 21:20

Maximum 72 de ore pentru realizarea analizelor toxicologice, în urma testării şoferilor în trafic

OUG care prevede realizarea analizelor toxicologice în maxim 72 de ore, în urma testării şoferilor în trafic, a fost adoptată.

Maximum 72 de ore pentru realizarea analizelor toxicologice, în urma testării şoferilor în trafic
Particule de praf de origine sahariană, zilele următoare, deasupra României
Life & Style 11 Martie 2025, 18:05

Particule de praf de origine sahariană, zilele următoare, deasupra României

O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va fi transportată, în următoarele zile, dinspre nordul...

Particule de praf de origine sahariană, zilele următoare, deasupra României
O porţiune a unui zid al cetăţii medievale din Sighişoara s-a prăbuşit
Life & Style 10 Martie 2025, 18:28

O porţiune a unui zid al cetăţii medievale din Sighişoara s-a prăbuşit

O porţiune de aproximativ doi metri dintr-un zid al cetăţii medievale din Sighişoara, care a fost reparat în urmă cu cinci...

O porţiune a unui zid al cetăţii medievale din Sighişoara s-a prăbuşit
Semnal de alarmă asupra impactului infecţiilor cauzate de Virusul Sinciţial Respirator
Life & Style 10 Martie 2025, 16:37

Semnal de alarmă asupra impactului infecţiilor cauzate de Virusul Sinciţial Respirator

Acest virus provoacă în general simptome asemnătoare răcelii, însă poate duce la complicat grave, în special în cazul sugarilor.

Semnal de alarmă asupra impactului infecţiilor cauzate de Virusul Sinciţial Respirator
Ce facem în weekend? 
Life & Style 08 Martie 2025, 11:50

Ce facem în weekend? 

Recomandări de la corespondenții Radio România Actualități.

Ce facem în weekend? 
Temperaturi peste valorile normale în perioada următoare
Life & Style 07 Martie 2025, 10:34

Temperaturi peste valorile normale în perioada următoare

Următoarele patru săptămâni vor aduce temperaturi peste valorile normale în această perioadă în toată țara.

Temperaturi peste valorile normale în perioada următoare
Aproape două treimi dintre români nu se simt împliniţi profesional
Life & Style 07 Martie 2025, 07:47

Aproape două treimi dintre români nu se simt împliniţi profesional

Doar 35% dintre respondenţi s-au declarat fericiţi la locul de muncă, în timp ce 60% dintre angajaţi afirmă că iau măsuri...

Aproape două treimi dintre români nu se simt împliniţi profesional