Lipsa medicilor de familie în mediul rural
1.130 de medici de familie ar mai fi necesari pentru acoperirea deficitului, cei mai mulţi peste 900 pentru populaţia de la sate.
Articol de Radio România Actualităţi, 26 Noiembrie 2024, 07:39
România are nevoie de medici de familie. Aproape 20% dintre cei care profesează sau peste 70 de ani şi nu îşi pot încheia activitatea pentru că ar lăsa comunităţile complet neacoperite. Specialiştii atrag atenţia că în următorii ani va creşte numărul bolnavilor care vor fi nevoiţi să ajungă la spital pentru a fi văzuţi de un medic.
Adrian Leu explică: „1.130 de medici de familie ar mai fi necesari pentru acoperirea deficitului, cei mai mulţi peste 900 pentru populaţia de la sate, a precizat preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate într-o dezbatere. Specialiştii care au participat la discuţiile iniţiate de organizaţia "Salvaţi Copiii" au prezentat cifre alarmante: peste 300 de comune nu au niciun medic de familie şi în mai puţin de jumătate din localităţi sunt suficiente cadre medicale.
Gabriela Alexandrescu, preşedinta organizaţiei: ”Rata mortalităţii infantile în mediul rural este de 6,9, aproape 7 la mia de copii născuţi; numărul locuitorilor care revin la un medic de familie este cu 50% mai mare în mediul ural faţă de mediul urban şi, mai mult, peste un sfert dintre românii cu domiciliul în ţară nu au acoperire prin asigurarea socială de sănătate.”
Lipsa medicilor de familie, care în trecut afecta în principal comunităţile din zonele izolate, s-a extins în mare parte a ţării, inclusiv în apropierea Capitalei, a spus preşedinta CNAS, Valeria Herdea. Şi, deşi în multe locuri autorităţile locale se implică şi oferă condiţii avantajoase medicilor pentru a-i atrage la sate, problema persistă.
Valeria Herdea: ”La Bistriţa la un moment dat au existat în acest an aproape 40.000 de oameni fără medic de familie, la Hunedoara sunt medici de familie peste 75 de ani, peste 80 de ani, şi care nu au cum să renunţe pentru că sunt rugaţi de comunitate, că nu au alt acces. Deşi sunt generaţii întregi de medici care termină rezidenţiatul, specialitatea, nu ajung în mediul rural.”
O soluţie ar putea fi telemedicina, adică acordarea consultaţiilor la distanţă, care a funcţionat cu succes mai ales în perioada pandemiei, susţine medicul pediatru Mihai Craiu.
Mihai Craiu: ”Dacă vom pune medicul de familie priceput, pe care să-l plătim şi să-i alocăm o infrastructură informatică, putem să ameliorăm infrastructura de comunicare. În felul ăsta vor identifica acei puţini pacienţi care au nevoie să ajungă realmente repede într-un sistem medical de la oraş.”
Specialiştii prezenţi la discuţii au mai atras atenţia că sunt probleme şi în ceea ce priveşte asigurarea personalului medical necesar ambulatorilor, dar şi a celui pediatric. 80 de spitale nu au medic pentru copii.”/editor Florin Lepadatu/