Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ce facem în weekend? 

Recomandări de la corespondenții Radio România Actualități.

Ce facem în weekend? 
Târg de semințe la Casa Artelor din Piața Mică, Sibiu, 1 martie 2025. Foto: MuzeulAstra.ro

Articol de Ruxandra Iorgu, 01 Martie 2025, 12:06

Sibiu: "Semințe cu suflet" la Muzeul Astra

Mai mulți pasionați de grădinărit din toată țara au început acum mai bine de zece ani proiectul prin care cultivă, păstrează și răspândesc soiuri de semințe și plante tradiționale. Aceștia le dăruiesc gratuit primăvara și toamna, în cadrul unor târguri pe care le organizează în diverse orașe.

Astfel, în prima zi a lunii martie, 15 membri ai grupului "Semințe cu Suflet" organizează, la sediul central al Muzeului Astra din curtea bastionului Soldisch, Târgul "Semințe cu Suflet". În cadrul evenimentului vor oferi gratuit pliculețe cu semințe de plante și legume tradiționale românești. Totodată vor oferi doritorilor și sfaturi utile despre cultivare și îngrijire.

Târgul se deschide la ora 10.00 și se închide atunci când toate pliculețele vor fi epuizate.

În cadrul târgului va avea loc și un atelier interactiv de confecționat mărțisoare din materiale naturale și semințe.

Gazdele de la muzeul Astra vor organiza și tururi ghidate prin tunelurile bastionului Soldisch care datează din prima parte a secolului al XVII-lea ca parte din fortificația de apărare a orașului de sus.

Spectacol de teatru pentru copii, în regia Adei Milea

Tot în acest sfârșit de săptămână, copiii se vor bucura de spectacolul-concert "Jungla" (versiunea muzicală a cărții "Tropice tâmpe") de Florin Bican. Spectacolul, în regia Adei Milea, este nominalizat la categoria "Cel mai bun spectacol de teatru" din cadrul Galei UNITER.

În acest weekend au loc trei reprezentații: două- sâmbătă și ultima- duminică, iar biletele au fost epuizate.

Este o poveste în care personajul principal este un explorator care primește o invitație în Kenya. În jungla africană întâlnește tot felul de personaje bizare: de la un agent de noapte care vede animale inexistente, un cioban care a călătorit cu un meteorit și a ajuns în junglă împreună cu oile sale, până la un savant bavarez care face experimente în care încearcă să extragă mainuța din om. (Carmen Vulcan)

Cluj: Pârtii de schi deschise în Munții Apuseni

Pârtiile de schi din Munții Apuseni sunt pline de pasionați ai sporturilor de iarnă.

În zona Mărișel sunt pârtii de dificultăți diferite, iar pentru începători sunt cursuri oferite de instructori autorizați și există posibilitatea ca turiștii să folosească pârtia pentru sanie. Și în zona Muntele Băișorii au fost amenajate, cu ajutorul fondurilor europene, mai multe pârtii de schi.

Pe lângă sporturile pe pârtie, turiștii sunt invitați să facă excursii în pădurile din apropiere, pe jos sau în căruță trasă de cai.

Seara, localnicii organizează pentru oaspeți mici petreceri în jurul focurilor de tabără. (Claudiu Pădurean)

Timișoara : Artă barocă și “Femeia Belle Epoque”

Muzeul Național de Artă găzduiește sâmbătă, de la ora 12.00, o conferință -eveniment cu Horia- Roman Patapievici, care va vorbi despre "Gheorghe Fikl și provocările barocului ". Mai multe opere recente ale artistului se află expuse în Sala Barocă, iar cunoscutul filosof va face o incursiune în estetica acestor opere și va încerca o descriptare a acestora.

La Muzeul Banatului este deschisă expoziția "Femeia Belle Epoque", care pune accent pe finețea și rafinamentul unor vremuri în care eleganța era obligatorie nu numai în saloane, ci și pe bicicletă sau pe terenul de tenis.

De sâmbătă se reiau și cursele cu vaporașele pe Bega, iar orarul curselor este afișat pe siteul stpt.ro. Costul unei curse este de 1 leu, iar în weekend, este gratuit. (Alina Bujancă)

Bihor: Turnul Primăriei, deschis vizitatorilor

Orașul Oradea poate fi admirat de sus, de la 50 de metri, din turnul Primăriei - un obiectiv turistic deschis vizitatorilor. Este prevăzut cu patru nivele principale, dintre care trei beneficiază de panoramă.

La primul nivel se află mecanismul orologiului sau "Ceasul-mamă" , iar orologiul de la ultimul nivel (care cântă la ore fixe Marșul lui Iancu) a fost construit în anul 1904 de către un lăcătuș ceasornicar.

La nivelul al treilea, pe parapetul balconului sunt montate mai multe ciocane care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră. Nivelul al patrulea, ultimul, permite observarea în detaliu a obiectivelor turistice din zona centrală a orașului cu ajutorul unui telescop.

Până la ultimul etaj trebuie urcate 250 de trepte. La fiecare etaj este amenajat câte un mic muzeu pentru informarea vizitatorilor, o istorie în imagini a Pieței Unirii, o istorie a orologiilor din Oradea. Turnul Primăriei Oradea este parte componentă a unui monument istoric construit între 1902 -1903 de către un celebru arhitect- Kálmán Rimanóczy.

Vizitele se fac în grupuri de maxim 15 persoane, iar programările pot fi făcute la fața locului, prin telefon sau prin email. (Stelian Radu Cacuci)

Anul acesta, în Joia Mare, la Târgovişte are loc un eveniment cultural şi religios unic în ţară - Calea Luminii
Life & Style 17 Aprilie 2025, 10:28

Anul acesta, în Joia Mare, la Târgovişte are loc un eveniment cultural şi religios unic în ţară - Calea Luminii

Cei care vor să participe la Calea Luminii sunt aşteptaţi să vină la Târgovişte în seara Deniei celor Douăsprezece...

Anul acesta, în Joia Mare, la Târgovişte are loc un eveniment cultural şi religios unic în ţară - Calea Luminii
Vremea va fi destul de caldă de Paşte
Life & Style 16 Aprilie 2025, 08:55

Vremea va fi destul de caldă de Paşte

Ploile vor cădea doar în regiunile montane, iar temperaturile vor depăşi 20 de grade Celsius în toată ţara.

Vremea va fi destul de caldă de Paşte
Andreea Novac, între Prietenii de la Radio
Life & Style 16 Aprilie 2025, 08:55

Andreea Novac, între Prietenii de la Radio

Între #prieteniidelaradio vine #AndreeaNovac - artistă independentă, coregrafă şi interpretă.

Andreea Novac, între Prietenii de la Radio
Şoferii cu vârsta peste 80 de ani ar putea fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare 2 ani
Life & Style 15 Aprilie 2025, 07:44

Şoferii cu vârsta peste 80 de ani ar putea fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare 2 ani

Actul normativ mai prevede creşterea valabilităţii permisului de conducere la 15 ani, faţă de 10, cât este în prezent.

Şoferii cu vârsta peste 80 de ani ar putea fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare 2 ani
Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie
Life & Style 14 Aprilie 2025, 16:14

Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie

Cântăreața americană și-a dorit în mod special să susțină spectacolul în Piața Constituției, în fața Casei Poporului.

Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie
160 de ţări şi regiuni, inclusiv România, participă la Expoziţia universală de la Osaka
Life & Style 14 Aprilie 2025, 07:37

160 de ţări şi regiuni, inclusiv România, participă la Expoziţia universală de la Osaka

Ceremonia de deschidere a avut loc, duminică, pe o insulă artificială şi au fost prezenţi împăratul şi premierul Japoniei.

160 de ţări şi regiuni, inclusiv România, participă la Expoziţia universală de la Osaka
Festivalul scrumbiei la Galați
Life & Style 12 Aprilie 2025, 13:45

Festivalul scrumbiei la Galați

Evenimentul este organizat în mod tradițional, de Florii, de către Primăria Municipiului Galați.

Festivalul scrumbiei la Galați
Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor
Life & Style 12 Aprilie 2025, 13:20

Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor

Conform legii, instituțiile trebuie să aibă personal pregătit să acorde primul ajutor.

Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor