021.9696, asistenţă psihologică pentru persoanele afectate de epidemie
O linie telefonică de asistenţă psihologică pentru persoanele afectate de epidemia de noul coronavirus - 021.9696, apelabilă din orice reţea, este disponibilă începând de vineri.
Articol de Florin Lepădatu, 08 Mai 2020, 11:27
O linie telefonică de asistenţă psihologică pentru persoanele afectate de epidemia de noul coronavirus - 021.9696, apelabilă din orice reţea, este disponibilă începând de vineri, a anunţat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
STS se alătură iniţiativei lansate de Emotional Intelligence Research Association (EmIRA) şi sprijinite de Telekom România de a pune la dispoziţie Linia de Consiliere Psihologică şi Suport Emoţional pentru persoanele spitalizate, aflate în carantină sau în izolare, pentru personalul medical supus stresului, precum şi pentru persoanele puternic afectate de pandemia de COVID-19.
Apelurile vor fi preluate în fiecare zi, în intervalul 9,00 - 21,00, de psihologi atestaţi şi specializaţi în consiliere-suport şi gestionarea situaţiilor de viaţă stresante, afiliaţi EmIRA.
Psihologii voluntari au beneficiat de o serie de programe de instruire, pentru a răspunde eficient şi punctual în situaţii de asemenea natură.