Ascultă Radio România Actualitaţi Live

În privința absorbției de fonduri europene, „suntem pe un drum bun”

"Apel matinal" - Invitat: prof. univ. dr. Otilia Manta, vicepreşedinte International Research Institute for Economics and Management.

În privința absorbției de fonduri europene, „suntem pe un drum bun”
Foto: Arhivă / mae.ro

Articol de Daniela Petrican, 28 Iunie 2023, 09:21

Comisia Europeană a emis o evaluare preliminară pozitivă a celei de-a doua cereri de plată solicitată de România în cadrul PNRR și a constatat îndeplinirea a 49 din cele 51 de jaloane și ținte asumate. Conform datelor de la Bruxelles, din cele 51 de jaloane, două privind investițiile în energie nu au fost atinse în mod satisfăcător, fiind activată procedura de suspendare a plăților legate de acestea.

Executivul european recunoaște primele măsuri luate deja pentru a atinge jaloanele restante, dar subliniază că rămân încă multe de făcut. România urmează să prezinte observațiile sale în termen de o lună și are la dispoziție șase luni pentru a îndeplini în mod satisfăcător jaloanele restante. Dacă și când acestea vor fi atinse, Comisia va ridica suspendarea plății și va trimite o evaluare Comitetului Economic și Financiar, urmând procedura cu privire la evaluarea preliminară pozitivă.

Discutăm pe acest subiect cu profesor universitar doctor Otilia Manta, expert în domeniul fondurilor europene și vicepreședinte al European Union Expert, Bruxelles. Bună dimineața!

Otilia Manta: Bună dimineața! Bun găsit, dumneavoastră și ascultătorilor noștri!

Realizator: Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că România a progresat în ceea ce privește punerea în aplicare a planului său de redresare și reziliență, prin realizarea de reforme privind siguranța rutieră, energia din surse regenerabile și serviciile de cloud din sectorul public. Practic, unde ne aflăm în acest moment? Cum stăm la capitolul fonduri atrase deja?

Otilia Manta: Aş puncta câteva elemente înainte să intrăm în esența problematicii supuse ascultătorilor noștri. Acest instrument, Mecanismul de Redresare și Reziliență, valabil tuturor statelor membre, este un instrument suport într-o perioadă în care deja noi discutăm de alte pachete financiare pe care Comisia. Europeană le gestionează pentru statele membre - și aici mă refer cu acuratețe la Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Evident, ca în orice proiect, pornim de la nevoile curente ale statelor, mă refer strictamente la nivel micro, dar extrapolând la nivel macro, la nivelul Planului Național de Redresare și Reziliență. Pornind de la aceste analize clare, în cadrul planului nostru de redresare, de la reforme și investiții, pe care le suprapunem pe două strategii cheie, fiindcă în momentul de față discutăm de două ere clare: era digitală, care a pornit din 2016 la nivelul Comisiei Europene, și era verde, care a pornit încă din 2009, cu Cartea albă privind schimbările climatice. Deci, toate aceste jaloane, indiferent că discutăm de energie, de cercetare, de educație, sunt suprapuse pe mai multe direcții strategice, la nivelul nu doar al statelor membre, aș putea spune la nivel global, fiindcă dacă mergem pe Acordul verde global, mergem până în 2050 pe toate statele lumii. Deci, țintele acestea nu sunt chiar ușor de îndeplinit, fiindcă aici vreau să punctez ca atare; orice cerere de plată are în componența sa prefinanțarea, care deja a fost încasată de țara noastră, plus componenta de grant și componenta de credit, de împrumut, ca să fim în limbajul tuturor. Însă, din punct de vedere al eforturilor, ele sunt, aceste eforturi, triplate în momentul de față. Există acest mecanism de reziliență și redresare, suprapus cu cadrul financiar multianual, care avea o direcție foarte clar stabilită pe tot ce înseamnă fondurile structurale și, în paralel cu aceste două, avem și acordul Pactul verde european 2050, care intră cu alte instrumente financiare suport pentru toate statele membre și aici mă refer strictamente la obligațiunile verzi, care ating și componenta de energie, cu o maturitate până în 2058. Ca să fiu în limbajul tuturor, asta înseamnă ce angajăm noi acum pentru generațiile viitoare. Deci, prin urmare, aceste șase luni pe care le-ați menționat și dumneavoastră, pe perioada de revizuire a unor elemente care nu au fost îndeplinite, nu este o perioadă extrem de largă, este o perioadă extrem de strânsă, dat fiind faptul că în Planul Național de Redresare și Reziliență, obiectivele, după cum le-ați putut observa și dumneavoastră, necesită extrem de mult volum de activitate, responsabilitate.

Realizator: Tocmai de aceea, vă întrebam cum stăm la capitolul fonduri atrase deja?

Otilia Mantea: Având în vedere, repet, contextul celor trei elemente suprapuse, trei direcții de acțiune, putem spune că suntem pe un drum bun al absorbției de fonduri, cu un singur amendament, nu este suficient să menționăm doar ce se întâmplă pe cele trei, este foarte important să vedem și ce s-a întâmplat pe cadrul financiar anterior, care, și acesta, vine cu o perioadă de suprapunere în contextul celor trei. Deci, în momentul de față, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are o responsabilitate uriașă atât pe partea de monitorizare post-implementare pe cadrul anterior, cât și pe inițierea și absorbția pe cele trei elemente cheie destinate statului nostru. Deci, prin urmare, absorbția este la început de drum, aș putea spune. Nu este deloc de neglijat faptul că această cerere de plată cu valoarea de 3,29 miliarde de euro a fost aprobată, ceea ce e un lucru foarte bun pentru noi ca și stat, însă, raportat la tot ce avem de făcut până la acele 29,18 miliarde de euro, este un efort extrem de susținut, trebuie să ne sprijinim toate sectoarele. Eu vin din zona cercetării și zona educației și la noi jaloanele cele două sunt extrem de responsabile și, aș putea spune, unele dintre ele nu doar responsabile cu elemente de noutate, extrem de profunde, și trebuie, prin urmare, toate sectoarele de activitate, toți oamenii implicați în aceste reforme, investiții să ne unim eforturile, fiindcă, din punct de vedere tehnic, lucrurile sunt foarte clare. Când ai un mecanism de redresare și reziliență, ca la un proiect personal de investiții, ai un grafic, trebuie să-l implementezi în termenul dat.

Realizator: Dar comparativ cu celelalte state membre, stăm mai bine sau mai prost?

Otilia Manta: Putem spune că suntem undeva la mijlocul clasamentului.

Realizator: Ce a favorizat până acum accelerarea absorbției?

Otilia Manta: Accelerarea absorbției, noi pe partea de proceduri, care în prezent sunt mult mai simplificate decât în trecut, mă refer datorită experiențe personale din '96 pe fonduri, în momentul de față discutăm de proceduri extrem de simplificate comparativ cu ce a fost în trecut, motiv pentru care acesta este un pas uriaș făcut înainte, dar care a îngreunat la început de drum procesul. Fiindcă, gândiți-vă, toate softurile care gestionează etapele de evaluare ale aplicațiilor, însăși la nivelul Comisiei Europene sunt aceste elemente de noutate în materie de evaluare a proceselor, fiindcă se discută de optimizarea timpilor de lucru ai experților implicați în procedura de evaluare. Un alt pas important care s-a făcut în ultima perioadă de timp este această transparență, prin publicarea pe toate site-urile oficiale ale instituțiilor publice a regulamentelor europene, care se aplică fără nicio interpretare a normelor și procedurilor de accesare în materie de implementare fonduri, toate acestea contribuie pozitiv la accelerarea absorbției și, implicit, la implementarea corectă a proiectelor. Este foarte important să se mențină un ritm foarte alert în materie de tot ce înseamnă aceste elemente, dat fiind faptul, repet, că, însăși la nivelul celorlalte state, și ei întâmpină aceleași greutăți ca și noi în materie de noutate, însă trebuie ca atare susținută această componentă a adaptărilor permanente, a comunicării permanente cu echipa de la nivelul Comisiei Europene, fiindcă prin dialog se poate ajunge la revizuire, la aceste elemente de acuratețe în ritmul acesta, repet, de șase luni.

Realizator: Și avem toate resursele necesare pentru a primi această sumă de 53,36 de milioane de euro?

Otilia Manta: Aici, din punctul meu de vedere, nu cunosc toate detaliile la nivel instituțional, ce pot să spun la nivelul instituțiilor din România, ce pot să spun din punct de vedere al reformelor și investițiilor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, cred în potențialul experților români, dar, repet, încă o dată, printr-un efort susținut. Fiindcă un jalon îl poate trage pe celălalt în jos, ca să fiu într-un limbaj neacademic. Trebuie toţi să mergem pe o cum să vă spun, de foarte multe ori, spre exemplu, iarăși fac o trimitere la jalonul cercetării, unde sunt și eu implicată, cu activitatea pe care o am, poate ni se par anumite aspecte, de raportări, de orientări pe indicatori, un pic mai grele la început de drum, cei care am lucrat pe zona proiectelor știm că indicatorii sunt, cum să vă spun, elementele de referință, elementele de evaluare a proiectelor. Deci, trebuie să respectăm toți procedurile ca atare și să ne unim eforturile astfel încât rezultatele la final să fie cele așteptate.

Realizator: Dar ce implică suspendarea unor plăți din sumele alocate prin PNRR? Se pot pierde acești bani?

Otilia Manta: Nu. Există procedura aceasta de șase luni în care poți, ca atare, să revizuiești cererea respectivă de plată.

Realizator: Şi putem traversa această perioadă de turbulențe financiar-economice mai ușor având disponibile sumele din PNRR?

Otilia Manta: Putem traversa mai ușor. Şi încă un aspect extrem de important, că am început dialogul nostru prin a menționa faptul că sunt suprapuse aceste acțiuni la nivelul Comisiei și vreau să fac o trimitere strictamente la Pactul verde european, însă și Banca Europeană pentru Investiții, numită acum Banca Verde, vine și ea cu instrumentele financiare aferente. Deci, practic, în momentul de față putem să parcurgem un drum mult mai ușor, traversa această perioadă turbulentă de multicrize prin accesarea surselor de finanțare prin instrumentele acestea, care de foarte multe ori sunt instrumente inovative și pentru cei care lucrăm în cercetare. Sunt instrumente, spre exemplu, dacă ne referim strictamente în domeniul finanțelor, de la think tank-urile care pătrund pe piețe, de la insured tank-urile care merg 360° pe zona asigurărilor, toate aceste instrumente disponibile în cadrul instituțiilor financiare, atât la nivel european, cât și la nivel global, trebuie accesate imperativ, astfel încât pentru binele, bunăstarea cetățeanului nostru să... poate toți avem problemele la nivelul nostru, ale fiecărui.

Realizator: Mulțumim pentru toate aceste precizări. Invitatul "Apelului matinal" a fost profesor universitar doctor Otilia Manta, expert în domeniul fondurilor europene și vicepreședinte al European Union Expert, Bruxelles.

Etichete : otilia manta pnrr
CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate
România 22 Decembrie 2024, 09:29

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate și măsurile economice bazate pe tăieri și înghețări de venituri.

CNS "Cartel ALFA" critică eventualele politici de austeritate
Atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg ar putea avea o motivație anti-islam
În lume 22 Decembrie 2024, 09:15

Atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg ar putea avea o motivație anti-islam

Presa germană dezvăluie amănunte despre identitatea atacatorului, care a intrat cu mașina în mulțime, lăsând în urmă cinci...

Atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg ar putea avea o motivație anti-islam
35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"
România 22 Decembrie 2024, 09:09

35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

35 de ani de Revoluție: "Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora"
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
România 22 Decembrie 2024, 09:02

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru

Fiecare delegație are alocată o jumătate de oră pentru discuții, dar nu se știe dacă toate aceste formațiuni vor și veni la...

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Sport 22 Decembrie 2024, 05:38

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea

Ucraineanul a câștigat și al doilea meci cu Tyson Fury, desfasurat la Riad, in Arabia Saudita.

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Sport 21 Decembrie 2024, 22:30

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2

Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe terenul Gloriei Buzău într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal. Echipa...

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Senatul și Camera Deputaților au validat mandatele noilor parlamentari
Politică 21 Decembrie 2024, 17:00

Senatul și Camera Deputaților au validat mandatele noilor parlamentari

Senatorii și deputații au adoptat cu unanimitate de voturi rapoartele comisiilor de validare a mandatelor celor 465 de...

Senatul și Camera Deputaților au validat mandatele noilor parlamentari
Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Sport 21 Decembrie 2024, 16:45

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret

Selecționatele de handbal tineret ale României și Serbiei au disputat două amicale, în sala ”Constantin Jude”. Oaspeții s-au...

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret