Vladimir Putin afirmă că grupul Wagner a fost finanţat în întregime de statul rus
Grupul de mercenari Wagner a fost finanţat în întregime de statul rus, care a cheltuit 86 de miliarde de ruble (echivalentul a un miliard de dolari) pentru aceasta, în perioada mai 2022 - mai 2023, a declarat, marţi, preşedintele rus, Vladimir Putin.
Articol de Florin Lepădatu, 27 Iunie 2023, 15:29
RADOR - Grupul de mercenari Wagner a fost finanţat în întregime de statul rus, care a cheltuit 86 de miliarde de ruble (echivalentul a un miliard de dolari) pentru aceasta, în perioada mai 2022 - mai 2023, a declarat, marţi, preşedintele rus, Vladimir Putin. În plus, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus revolta de sâmbătă, a strâns aproximativ aceeaşi sumă în perioada menţionată, de pe urma afacerii sale cu mâncare şi catering, a precizat Putin, în cadrul unei întâlniri cu forţele de securitate, transmite REUTERS.