Ungaria a interzis adunările membrilor minorităților LGBT

Articol de Sergiu Şteţ, 14 Aprilie 2025, 19:34
Ungaria a aprobat schimbări constituționale care afectează comunitatea LGBT, interzicând adunările publice ale membrilor acestei comunități pe motiv că ar promova homosexualitatea și schimbarea de sex.
Conform BBC, premierul ungar, Viktor Orbán, a promis să oprească orice paradă Pride în Budapesta, iar amendamentele la Constituție au fost adoptate în acest context.
Amendamentele deschid calea către implementarea unor legi mai stricte privind protecția copilului în parlamentul unicameral ungar, însă activiștii pentru drepturile LGBT consideră decizia Parlamentului drept discriminatorie.