Ascultă Radio România Actualitaţi Live

UE exclude alte negocieri cu Londra privind Brexit

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat că acordul pentru Brexit nu a fost făcut pentru a fi rediscutat şi a primit imediat sprijinul Franţei şi Germaniei.

UE exclude alte negocieri cu Londra privind Brexit

Articol de Radiojurnal, 31 Ianuarie 2019, 02:50

Uniunea Europeană exclude ideea redeschiderii negocierilor cu Londra privind Brexit, aşa cum cere premierul Theresa May, transmit agenţiile de presă.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a subliniat că acordul pentru Brexit nu a fost făcut pentru a fi rediscutat şi a primit imediat sprijinul Franţei şi Germaniei.

Şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, le-a spus, ieri, euro-deputaţilor, că ţările membre trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenariul plecării Marii Britanii din Uniune fără un acord.

La rândul său, negociatorul şef european, Michel Barnier, a precizat că timpul este prea scurt pentru a se găsi o alternativă la aranjamentul legat de graniţa dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, principala cauză a respingerii acordului în Parlamentul de la Londra.

Pană masivă de curent în sud-vestul Europei
În lume 28 Aprilie 2025, 15:47

Pană masivă de curent în sud-vestul Europei

Lipsa energiei electrice a dat peste cap comunicațiile, rețelele de transport, dar și liniile de metrou din marile orașe.

Pană masivă de curent în sud-vestul Europei
Grecia: Alertă din cauza unui fenomen geologic care ameninţă un sat din Creta
În lume 28 Aprilie 2025, 13:28

Grecia: Alertă din cauza unui fenomen geologic care ameninţă un sat din Creta

Un fenomen geologic alarmant și-a făcut apariția în ultimele zile în satul Voutes, în apropierea orașului Iraklio

Grecia: Alertă din cauza unui fenomen geologic care ameninţă un sat din Creta
Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
În lume 28 Aprilie 2025, 10:43

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia

La Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din acest an se aşteaptă ca preşedinţii celor 13 ţări participante să se concentreze...

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
În lume 28 Aprilie 2025, 08:22

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere

Forțele americane au lovit peste 800 de ținte în Yemen începând cu 15 martie, când și-au intensificat campania împotriva...

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
În lume 28 Aprilie 2025, 07:54

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina

Statele Unite au anunţat că vor stabili săptămâna aceasta dacă vor continua sau nu să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina,...

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia
În lume 28 Aprilie 2025, 07:44

Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia

Militarii nord-coreeni au fost trimişi în Rusia la ordinele lui Kim Jong-un, a anunţat televiziunea de stat de la Phenian.

Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia
La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului
În lume 28 Aprilie 2025, 07:37

La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului

Potrivit canoanelor, conclavul are loc după 15 până la 20 de zile de la decesul şefului Bisericii Catolice, deci acesta ar...

La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului
Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
În lume 27 Aprilie 2025, 18:49

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver

Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea adunată la un festival, ucigând nouă persoane și rănind multe altele.

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver