Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Tiraspolul doreşte un viitor "înfloritor alături de Rusia"

Liderul autoproclamatei republici transnistrene, Evgheni Şevciuk, a cerut conducerii de la Chişinău să recunoască independenţa Transnistriei.

Tiraspolul doreşte un viitor "înfloritor alături de Rusia"
Foto: Arhivă.

Articol de Mircea Dascaliuc, Radio Chişinău, 08 Aprilie 2014, 01:39

Liderul autoproclamatei republici transnistrene, Evgheni Şevciuk, a propus într-un discurs ţinut la Tiraspol, extinderea precedentului din Crimeea asupra Transnistriei şi a cerut conducerii de la Chişinău să recunoască independenţa Transnistriei.

Conducerea Republicii Moldova şi comunitatea internaţională trebuie să ia decizia de a recunoaşte independenţa Transnistriei şi, în acest fel, fiecare va avea posibilitatea să meargă pe drumul său: Moldova în Uniunea Europeană, NATO, România sau unde vrea ea, iar noi vom merge pe calea noastră - a declarat Evgheni Şevciuk.

Singura cale care va contribui la soluţionarea diferendului transnistrean o reprezintă divorţul civilizat al părţilor - a mai spus liderul de la Tiraspol.

"Există posibilitatea de a avea relaţii civilizate şi neconflictuale cu Republica Moldova şi cu toată lumea prin recunoaşterea a două entităţi, state separate şi asta este calea cea mai rapidă spre normalizarea situaţiei. Visul nostru este o Transnistrie înfloritoare alături de Rusia" a declarat Evgheni Şevciuk.

Retorica lui Evgheni Şevciuk a fost una separatistă şi antioccidentală.

El a acuzat Ucraina de impunerea unei blocade Transnistriei şi a adresat mulţumiri guvernării de la Moscova pentru ajutor, în special vicepremierului rus, Dimitri Rogozin, care este reprezentantul preşedintelui Vladimir Putin în Transnistria.

În discursul său, liderul separatiştilor s-a referit şi la evenimentele care au avut loc de curând în satul Doroţcaia, unde un grup de câteva zeci de persoane a cerut organizarea unui referendum pentru ieşirea de sub jurisdicţia Chişinăului şi trecerea sub cea a Transnistriei.

Liderul de la Tiraspol a avertizat că dacă cetăţenii care au iniţiat protestele de la Doroţcaia vor fi anchetaţi de către autorităţile moldovene, atunci Tiraspolul va reacţiona.

Şcolile cu predare în limba română, "o povară pentru Tiraspol"

În legătură cu şcolile cu predare în limba română din Transnistria, Evgheni Şevciuk a afirmat că acestea reprezintă o povară pentru Tiraspol şi că situaţia lor est folosită de către Chişinău pentru a crea puncte sensibile în relaţia celor două părţi.

Tot astăzi, partea nistreană a cerut amânarea reuniunii în format 5+2, care urma să se desfăşoare la 10 şi 11 aprilie, la Viena.

"Tiraspolul a trimis o scrisoare prin care a informat partenerii internaţionali şi Chişinăul cu privire la faptul că ei propun amânarea respectivei runde la o dată ulterioară" a precizat pentru Radio Chişinău şeful Biroului pentru reintegrare din cadrul Guvernului Republicii Moldova George Bălan.

Întrevederea de astăzi, de la Tighina, între negociatorii politici Eugen Carpov şi Nina Ştanski s-a soldat cu un eşec total, asemenea celei precedente de la 1 aprilie.

Discuţiile vor continua la nivel de experţi economici la sfârşitul acestei săptămâni, urmând ca cei doi negociatori politici să se întâlnească din nou la 14 aprilie.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 15:21

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas

Prima fază a acordului de încetare a focului în Gaza s-a încheiat.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
Germania, ziua dinaintea alegerilor
În lume 22 Februarie 2025, 13:54

Germania, ziua dinaintea alegerilor

Alegerile de duminică stau sub semnul schimbărilor majore care se petrec la nivel global.

Germania, ziua dinaintea alegerilor
Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 09:18

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas

Este al șaptelea schimb de ostatici.

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA
În lume 21 Februarie 2025, 23:38

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA

Referitor la fenomenul seismic din zona vulcanică a Cicladelor şi a insulei Santorini premierul a dat asigurări că situaţia...

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA
Italia: Vulcanul Etna continuă să atragă turişti
În lume 21 Februarie 2025, 23:29

Italia: Vulcanul Etna continuă să atragă turişti

De 13 zile, vulcanul oferă un spectacol minunat lavă, cenuşă şi zăpadă, de la 1.700 de metri înspre vârf.

Italia: Vulcanul Etna continuă să atragă turişti
Vârsta medie a populaţiei UE a crescut cu mai mult de doi ani în ultimul deceniu
În lume 21 Februarie 2025, 23:16

Vârsta medie a populaţiei UE a crescut cu mai mult de doi ani în ultimul deceniu

Şi speranţa de viaţă a crescut cu aproape 1 an în ultii 10 ani.

Vârsta medie a populaţiei UE a crescut cu mai mult de doi ani în ultimul deceniu
Insulele Canare: Ordin de evacuare a familiilor care locuiesc pe bărcile din port
În lume 21 Februarie 2025, 18:23

Insulele Canare: Ordin de evacuare a familiilor care locuiesc pe bărcile din port

Într-o parte a portului Las Palmas sunt aproape două sute de familii care au decis să trăiască în port.

Insulele Canare: Ordin de evacuare a familiilor care locuiesc pe bărcile din port
Emmanuel Macron va discuta la Washington cu omologul său american
În lume 21 Februarie 2025, 18:16

Emmanuel Macron va discuta la Washington cu omologul său american

De la începutul săptămânii, preşedintele Franţei a parcurs un adevărat maraton de consultări cu lideri ai ţărilor Uniunii...

Emmanuel Macron va discuta la Washington cu omologul său american