Tensiuni între cele două Corei
Zeci de avioane de vânătoare sud-coreene au decolat după ce 180 de aeronave din Coreea de Nord s-au apropiat de frontiera comună.
Articol de Florin Lepădatu, 04 Noiembrie 2022, 14:25
RADOR - Armata sud-coreeană a ridicat în aer zeci de avioane de vânătoare, după ce Coreea de Nord a menţinut 180 de aeronave în apropierea frontierei comune timp de mai multe ore. Avioanele celor două părţi nu au intrat în contact. Ultimele câteva zile au fost marcate de tensiuni în Peninsula Coreeană, în condiţile în care armata nord-coreeană a efectuat mai multe teste cu rachete. În acest moment, forţele americane şi sud-coreene participă la un amplu exerciţiu aerian, pe care l-au prelungit cu o zi, transmite BBC.