Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Summitul UE - SUA începe la Bruxelles

Preşedintele SUA Barack Obama a sosit marţi seară la Bruxelles, unde au fost luate măsuri de securitate speciale, iar nivelul de alertă împotriva terorismului este ridicat.

Summitul UE - SUA începe la Bruxelles
Foto: Arhivă.

25 Martie 2014, 23:16

Pregătit cu mult timp înainte, summitul UE-SUA are în centrul atenţiei o serie de teme importante, precum raporturile comerciale transatlantice, energia, dar şi protecţia datelor.

Evenimentele grave de la începutul anului completează însă agenda cu criza din Ucraina şi relaţiile cu Federaţia Rusă.

Summitul UE-SUA va avea în principal două dimensiuni pe agendă: viitorul relaţiilor transatlantice şi configurarea unei poziţii comune faţă de situaţia tensionată din Crimeea.

Preşedintele Barack Obama a sosit marţi seară la Bruxelles, unde au fost luate măsuri de securitate speciale, iar nivelul de alertă împotriva terorismului este ridicat pentru protecţia liderului american.

Prima vizită a liderului de la Casa Albă în capitala Belgiei are două componente: una - a relaţiilor euroatlantice, legată de desfăşurarea summitului UE-SUA, iar cealaltă - a relaţiilor bilaterale cu Belgia, preşedintele american urmând să fie însoţit pe tot parcursul vizitei sale de Regele Philippe.

De altfel, reuniunea liderilor europeni Herman van Rompuy şi José Manuel Barroso cu preşedintele Barack Obama de miercuri are ca scop parteneriatul strategic euroatlantic, aşa cum spuneam.

Potrivit comunicatului oficial, acest parteneriat se bazează pe valori comune, inclusiv un angajament de a susţine drepturile şi libertăţile fundamentale şi o economie de piaţă corectă şi eficientă.

Subiectul central al discuţiilor va fi criza din Ucraina şi cooperarea dintre cele două părţi pe această temă, evident, ţinând cont de ultimele evoluţii din zonă.

Se va discuta şi despre situaţia din Ucraina

Liderii europeni vor reitera la acest summit deciziile luate de către Bruxelles faţă de încălcarea suveranităţii Ucrainei şi a dreptului internaţional. Europenii şi americanii vor încerca să-şi armonizeze poziţiile faţă de invazia trupelor ruse în Ucraina, după ce SUA şi UE au impus sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali ruşi.

Barack Obama se va întâlni, de altfel, şi cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la cartierul din Bruxelles al alianţei.

Europa a fost dintotdeauna teritoriul alianţelor privilegiate, spune analistul belgian Philippe Renier pentru publicaţia Le Soir.

El crede că recentele tensiuni cu Rusia vor consolida alianţa dintre americani şi vechiul continent.

"Tensiunile crescânde cu Rusia confirmă această alianţă, şi atunci administraţia americană a lui Obama doreşte să rămână unită şi în colaborare cu vechiul continent, pentru că europenii împărtăşesc acelaşi teritoriu din vecinătatea imediată a Rusiei.

"Plus că cele mai multe state membre ale UE sunt în aceeaşi măsură şi membre ale Alianţei Nord-Atlantice, formate cu SUA pe plan politico-militar", spune Philippe Renier.

Energia regenerabilă "trebuie promovată"

UE şi SUA consideră că este nevoie de politici care să promoveze producţia de energie durabilă, energia din surse regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice.

La discuţiile de mâine, cele două părţi şi-au propus să restabilească încrederea cetăţenilor europeni şi de a menţine fluxurile de date dintre Bruxelles şi Washington, cu asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a datelor.

Acest aspect nu a constituit însă o piedică în continuare a negocierilor dintre UE şi SUA pe marginea Acordului transatlantic de liber-schimb, recent având loc cea de a patra rundă a lor chiar aici, la Bruxelles.

Miercuri, pe agenda summitului se va afla şi acest subiect. După summitul cu cei doi preşedinţi ai Consiliului European şi Comisiei Europene, Barack Obama va rosti un discurs la Palatul Artelor, numit Bozar, în faţa a sute de persoane, printre care mulţi oficiali belgieni.

Totodată, vizita de miercuri este prima în Belgia a preşedintelui american, iar presa de aici susţine că surse din apropierea lui Barack Obama au anunţat deja că discursul de la Bozar este singurul în care va fi prezentată viziunea preşedintelui Obama privind relaţiile transatlantice pe fondul crizei din Ucraina.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru
În lume 22 Aprilie 2025, 11:35

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru

Preşedinţii Franţei şi Ucrainei, Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski, şi-au anunţat prezenţa la ceremonie, alăturându-se...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
În lume 22 Aprilie 2025, 10:08

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Moscova afirmă că forţele sale au capturat o mănăstire din regiunea Kursk aflată sub controlul militarilor ucraineni.

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc
În lume 22 Aprilie 2025, 08:29

Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc

În testamentul fostului suveran Pontif, acesta a făcut o ultimă pledoarie pentru pace și a dat dispoziții cu privire la...

Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc
Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct
În lume 22 Aprilie 2025, 07:51

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct

Potrivit unor surse de la Vatican, ceremonia de înmormântare ar putea avea loc sâmbătă, 26 aprilie.

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct
Moartea Papei Francisc a stârnit un val de emoție în întreaga lume
În lume 22 Aprilie 2025, 07:20

Moartea Papei Francisc a stârnit un val de emoție în întreaga lume

Și în România, deopotrivă, lideri politici și religioși l-au omagiat pe cel care timp de 12 ani a păstorit o comunitate de...

Moartea Papei Francisc a stârnit un val de emoție în întreaga lume
Personalități din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 19:18

Personalități din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc

Lideri politici şi înalţi clerici de toate confesiunile din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc, care a murit la...

Personalități din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc
Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 13:14

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc

Papa Francisc a încetat din viață în această dimineață la reședința sa de la Vatican.

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc
Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 12:41

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc

Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paști.

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc