SUA şi-au suplimentat forţele navale din Golful Persic
SUA au decis suplimentare forţelor navale din Golful Persic într-o manevră ce are ca intenţie descurajarea acţiunilor Iranului.
11 Mai 2019, 17:44
Statele Unite au trimis un portavion american şi grupul naval al acestuia, dar şi bombardiere strategice de tip B-52 la Golful Persic din cauză că iranienii s-au arătat ameninţători, a declarat joi preşedintele american Donald Trump, relatează The Associated Press
”Erau foarte ameninţători”, a declarat liderul de la Casa Albă într-o discuţie cu jurnalişti, potrivit AFP. El a reafirmat, de asemenea, că este ”deschis la discuţii cu Teheranul”, potrivit agenţiei franceze. ”Avem informaţii despre care nu vreţi să ştiţi”, le-a spus el jurnaliştilor, citat de AP. Trump a declarat că i-ar plăcea ca iranienii să-l sune, dar l-a acuzat pe fostul secretar de Stat democrat al lui Barack Obama John Kerry că i-a sfătuit să nu o facă.
Donald Trump l-a acuzat pe Kerry de încălcarea Legii Logan (Logan Act), potrivit căreia persoane din afara Guvernului comit o infracţiune negociind cu alte ţări. Fostul şef democrat al diplomaţiei americane este necesar să fie inculpat în acest sens, a îndemnat preşedintele republican. Consilierul Casei Albe în probleme de securitate naţională John Bolton a anunţat duminică noaptea (ora locală) că Statele Unite trimit grupul antiaerian USS Abraham Lincoln şi o forţă alcătuită din bombardiere strategice de tip B-52 în Orientul Mijlociu. Riscul unei confruntări militare cu Iranul există ”mereu”, a apreciat preşedintele Statelor Unit. Însă ”sper să nu se întâmple”, a adăugat el.
Potrivit site-ului Departamentului Apărării al SUA, secretarul interimar al Apărării a aprobat mutarea USS Arlington (LPD-24) și a unei baterii Patriot la Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), ca parte a cererii originale a comandamentului de forțe de la începutul acestei săptămâni.
USS Arlington este o navă de clasă din San Antonio care transportă puşcaşi marini americani, vehiculele amfibii, ambarcaţiuni convenționale de desant și aeronavele cu capacitatea de a susține atacuri amfibii, operațiuni speciale sau misiuni de luptă expediționară.