Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA reiau negocierile privind finanţările publice

Administraţia Statelor Unite reia negocierile cu privire la finanţarea guvernului federal pe 2011. Democraţii şi republicanii nu se pun de acord asupra reducerilor de cheltuieli.

SUA reiau negocierile privind finanţările publice
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Foto: Casa Albă.

08 Aprilie 2011, 19:59

Vineri, în Statele Unite se reiau discuţiile privind finanţarea guvernului federal pe 2011, după ce negocierile de joi au eşuat.

Discuţiile, încheiate joi noapte, par să fi marcat, potrivit preşedintelui Barack Obama, o serie de progrese privind neînţelegerile dintre republicani şi democraţi.

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat că nu poate fi foarte optimist, dar speră că se va ajunge la un acord.

Republicanii cer reduceri de cheltuieli mult mai drastice decât cele propuse de democraţi.

800.000 de angajaţi guvernamentali ar fi afectaţi.

Republicanii vor tăieri masive ale cheltuielilor prevăzute în bugetul pentru 2011.

Este vorba despre 40 de miliarde de dolari, cu reducerea semnificativă a dimensiunii guvernului, în vreme ce democraţii, care îşi apără politicile sociale, au convenit o reducere cu 34,5 miliarde, mai mult decât cele 33 de miliarde la care ajunseseră iniţial.

Fiecare parte insistă că cealaltă va fi de vină pentru implicaţiile înteruperii de servicii către populaţie.

În vreme ce mare parte din public acuză drept joc politic dezbaterea care poate închide poarta guvernului pentru prima oară în 15 ani de zile, mişcarea de masă conservatoare Tea Party le cere membrilor republicani ai Congresului, pe care i-a ales în noiembrie trecut, să respingă orice compromis.

Cert este că în vreme ce democraţii acuză agenda socială a mişcării Tea Party drept extremă, populaţia ar putea plăti preţul dezacordurilor partizane.

Între altele, ar putea fi amânată plata militarilor care luptă acum în trei războaie, se vor întrerupe serviciile de salubritate, se vor închide parcurile naţionale, siturile istorice, bibliotecile şi muzeele Smithsonian, iar mulţi din personalul Casei Albe şi angajaţi ai guvernului federal vor fi trimişi acasă.

Creştere a deficitului federal al SUA, "peste estimări"
În lume 27 Ianuarie 2011, 08:30

Creştere a deficitului federal al SUA, "peste estimări"

Specialiştii americani spun că deficitul federal al SUA va fi anul acesta cu 40 de procente mai mare decât se estimase anterior.

Creştere a deficitului federal al SUA, "peste estimări"
Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
În lume 24 Aprilie 2025, 19:38

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare

Serurile au salvat peste 150 de milioane de vieţi în ultimele patru decenii, a subliniat şeful Organizaţiei Mondiale a...

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 19:24

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc

Printre cei care vor veni se numără preşedintele american Donald Trump, cel francez Emmanuel Macron, precum şi regele Felipe...

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
În lume 24 Aprilie 2025, 18:49

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de loviturile ruseşti de peste noapte asupra...

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:50

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc

Guvernul a declarat zi de doliu național în România pentru sâmbătă, 26 aprilie 2025, când vor avea loc funeraliile Papei...

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:24

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc

Până acum, spun autorităţile Sfântului Scaun, au trecut pe la căpătâiul Suveranului Pontif peste 60.000 de credincioşi.

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
În lume 24 Aprilie 2025, 15:06

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG

Analiza a aproximativ cincizeci de vinuri - roșii, albe și roze din zece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța,...

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
În lume 24 Aprilie 2025, 14:37

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului

Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului