"Strangulată în Marea Neagră: Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere"

Conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina s-a desfășurat în mare parte pe uscat și în aer. Este un război terestru greu disputat, istovitor, însoțit de atacurile aeriene brutale ale Rusiei asupra infrastructurii civile și de un răspuns lent, dar în creștere, ucrainean, scrie The Conversation.

Dar un punct de interes mai puțin analizat, însă vital al războiului, este și cel maritim. Acolo, o competiție pentru controlul Mării Negre dezvăluie o Rusie învinsă în mod uluitor.

Și această pierdere poate avea consecințe de amploare. Nu numai că limitează capacitatea Moscovei de a proiecta putere pe tot globul, prin mijloace navale, dar a avut ca rezultat și o cooperare crescândă a Rusiei cu China, în cadrul căreia Moscova devine un partener junior pentru Beijing, în apele transteritoriale.

Bătălia pentru Marea Neagră

Tradiția teoriei geopolitice a avut tendința de a descrie o simplificare excesivă a politicii globale. Teoriile care se reiau la sfârșitul secolului al XIX-lea au clasificat țările fie ca puteri terestre, fie ca puteri maritime.

Gânditori precum geopoliticianul britanic Sir Halford Mackinder sau teoreticianul american Alfred Thayer Mahan au caracterizat puterile maritime drept țări care posedă trăsături de liberalism democratic și comerț liber. În schimb, puterile terestre au fost adesea descrise ca despotice și militariste.

În timp ce astfel de generalizări au fost folosite din punct de vedere istoric pentru a demoniza inamicii, încă există o tendință artificială de a împărți lumea în puteri terestre și maritime. O viziune conform căreia războiul naval și cel al armatei sunt oarecum separate a continuat.

Și această împărțire ne oferă o impresie falsă a progresului Rusiei în războiul cu Ucraina. În timp ce Moscova a înregistrat cu siguranță unele succese pe uscat și în aer, acest lucru nu ar trebui să atragă atenția de la înfrângerea uimitoare a Rusiei în Marea Neagră, care a făcut-o să se retragă de pe țărmul ucrainean și să-și țină navele departe de frontul de luptă.

Așa cum descriam în cartea mea recentă „Ape apropiate și îndepărtate: geopolitica puterii maritime”, țările maritime au două preocupări: trebuie să încerce să controleze părțile mării relativ apropiate de coastele lor sau „apele din apropierea” lor; între timp, cei care au capacitatea și dorința de a face acest lucru încearcă să proiecteze putere și influență în „apele îndepărtate” peste oceane, care sunt apele apropiate ale altor țări.

Marea Neagră este o mare închisă și relativ mică, cuprinzând apele apropiate ale țărilor care o înconjoară: Turcia la sud, Bulgaria și România la vest, Georgia la est și Ucraina și Rusia la nord.

Marea Neagră: frontul naval în războiul Rusia - Ucraina

Controlul apelor din apropierea Mării Negre a fost disputat de-a lungul secolelor și a jucat un rol în actualul război ruso-ucrainean.

Cucerirea de către Rusia a Peninsulei Crimeea în 2014 i-a permis acesteia să controleze portul Sevastopol. Apele apropiate Ucrainei au devenit de facto ape apropiate ale Rusiei.

Controlul acestor ape apropiate a permis Rusiei să perturbe comerțul Ucrainei, în special exportul de cereale în apele îndepărtate din Africa.

Dar acțiunile Rusiei au fost zădărnicite de colaborarea României, Bulgariei și Turciei pentru a permite trecerea navelor de marfă prin apele lor apropiate, apoi prin Bosfor în Marea Mediterană.

Utilizarea de către Ucraina a apelor din apropierea acestor țări i-a permis să exporte între 5,2 milioane și 5,8 milioane de tone de cereale pe lună în primul trimestru al anului 2024.

Desigur, a fost o scădere față de exporturile Ucrainei de aproximativ 6,5 milioane de tone pe lună anterior războiului, care au scăzut apoi la doar 2 milioane de tone în vara lui 2023 din cauza atacurilor și amenințărilor rusești.

Dar eforturile de a restrânge controlul Rusiei asupra apelor apropiate ale Ucrainei din Marea Neagră și refuzul Rusiei de a face față consecințelor atacului navelor în apele apropiate ale țărilor NATO au însemnat că Ucraina a fost capabilă încă să acceseze apele îndepărtate pentru câștiguri economice și să mențină economia ucraineană pe linia de plutire.

Pentru Putin, un sentiment de scufundare

Pe lângă faptul că a fost împiedicată să perturbe exporturile ucrainene, Rusia a fost, de asemenea, sub atac naval direct din partea Ucrainei.

Din februarie 2022, folosind drone de atac fără pilot, Ucraina a scufundat sau a avariat cu succes nave rusești și a redus flota rusă de la Marea Neagră, scufundând aproximativ 15 din flota sa antebelică de aproximativ 36 de nave de război și avariind multe altele.

Rusia a fost forțată să limiteze utilizarea Sevastopolului și să își staționeze navele în partea de est a Mării Negre. Nu poate funcționa eficient în apele apropiate pe care le-a câștigat prin capturarea Crimeii.

Eșecurile navale ale Rusiei împotriva Ucrainei sunt doar cele mai recente din dificultățile istorice în proiectarea puterii sale maritime și în tendința de a se concentra în principal pe apărarea apelor din apropiere.

În 1905, Rusia a fost șocată de o pierdere navală dramatică în fața Japoniei. Cu toate acestea, chiar și în cazurile în care nu a fost învinsă definitiv, puterea maritimă a Rusiei a fost continuu constrânsă, din punct de vedere istoric. În Primul Război Mondial, Rusia a cooperat cu Marina Regală Britanică pentru a limita activitatea comercială germană în Marea Baltică și comerțul turcesc și influența militară în Marea Neagră.

În cel de-al Doilea Război Mondial, Rusia s-a bazat pe sprijinul material al Aliaților și a fost blocată în mare parte în porturile sale de la Marea Baltică și Marea Neagră. Multe nave au fost aduse aproape de casă sau deposedate de arme pentru artilerie sau sprijin offshore pentru lupta teritorială cu Germania.

Între timp, în timpul Războiului Rece, deși Uniunea Sovietică a construit vase rapide echipate cu rachete și portavioane, accesul său în apele îndepărtate se baza pe submarine. Scopul principal al flotei sovietice mediteraneene a fost de a împiedica pătrunderea NATO în Marea Neagră.

Și acum, Rusia a pierdut controlul asupra Mării Negre. Nu poate opera în aceste ape apropiate cândva sigure. Aceste pierderi îi reduc capacitatea de a proiecta putere navală în Marea Neagră și în Marea Mediterană.

Cedarea comenzii către China

Confruntată cu o pierdere răsunătoare în aria sa și pusă într-o poziție slabă în apele sale apropiate, Rusia își poate proiecta puterea în apele îndepărtate doar printr-o cooperare cu o Chină care investește ea însăși masiv într-o capacitate navală de mare distanță.

Exercițiile navale comune din Marea Chinei de Sud din iulie 2024 sunt o dovadă a acestei cooperări. Wang Guangzheng de la Teatrul de Sud al Marinei Armatei Populare de Eliberare a Chinei a spus despre exercițiu că „patrula comună China-Rusia a promovat aprofundarea și cooperarea practică între părți în mai multe direcții și domenii”.

Și a susținut că exercițiul „a îmbunătățit în mod eficient capacitatea celor două părți de a răspunde în comun la amenințările de securitate maritimă”.

Această cooperare are sens în termeni pur militari pentru Rusia, un proiect reciproc avantajos de proiecție a puterii maritime. Dar este în mare parte în beneficiul Chinei.

Rusia poate ajuta China la apărarea apelor nordice apropiate și poate asigura accesul la apele îndepărtate prin Oceanul Arctic – o arenă din ce în ce mai importantă, deoarece schimbările climatice globale reduc obstacolele puse de gheață. Dar Rusia rămâne un partener junior.

Interesele strategice ale Moscovei vor fi susținute numai dacă se potrivesc cu interesele chineze. Mai exact, puterea mării se referă la proiecția puterii pentru câștigul economic. China va folosi probabil Rusia pentru a-și proteja accesul economic în apele îndepărtate din Africa, Pacific, Europa și America de Sud. Dar este puțin probabil să-și pericliteze aceste interese pentru obiectivele rusești.

Desigur, Rusia are interese economice în ape îndepărtate, în special în Sahel și Africa sub-sahariană. Și asigurarea intereselor Rusiei în Africa completează prezența navală în creștere a Chinei în Oceanul Indian pentru a-și asigura propriile interese economice globale mai mari. Dar cooperarea va fi în continuare la comanda Chinei.

Strangulată în apele apropiate din Marea Neagră ca urmare a războiului din Ucraina, singura cale actuală a Rusiei de a-și proiecta puterea navală este accesul în apele îndepărtate din Africa și Oceanul Indian ca partener junior al Chinei, care va dicta termenii și condițiile.

Chiar dacă Rusia ar obține o victorie pe uscat în războiul său împotriva Ucrainei, aceasta nu va compensa incapacitatea sa continuă de a-și proiecta singură puterea peste oceane.

Autor: Colin Flint, profesor distins de Științe Politice la Universitatea de Stat din Utah

Traducerea: Cristina Zaharia/RADOR RADIO ROMÂNIA.