Statele Unite vor continua să trimită trupe în țările baltice
Articol de Sergiu Şteţ, 08 Martie 2022, 13:30
Statele Unite și-au sporit semnificativ prezența pe Flancul Estic, au trimis 35 de avioane de atac în Letonia și vor continua să rotească forțele sale militare în regiunea baltică, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, după o întâlnire cu ministrul leton de externe, Edgar Rinkevici, scrie Interfax.
"De asemenea, trebuie să ne gândim la cele mai recente evenimente, acest fapt ne va influenţa deciziile noastre. Desigur, desfăşurăm cu membrii NATO și cu Alianța o activitate legată de toate aceste probleme. Anul trecut, Statele Unite au oferit Ucrainei peste 1 miliard de dolari", a adăugat Blinken. Potrivit secretarului de stat american, Antony Blinken, acest lucru se face în strânsă cooperare cu aliații NATO.
El a mai spus că Statele Unite vor continua să-și trimită trupele sale în regiunea baltică, inclusiv în Letonia, pentru a desfășura exerciții comune. Secretarul de stat a mai spus că, în ultimele zile, președintele american Biden a cerut ca suplimentar să se aloce 35 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Potrivit acestuia, 70% din acest ajutor a ajuns în Ucraina, într-o singură săptămână. În plus, în urmă cu câteva zile, Biden i-a cerut Congresului să acorde un ajutor umanitar de 10 miliarde de dolari pentru Ucraina. Vorbind despre înființarea unei zone de excludere a zborului deasupra Ucrainei, secretarul de stat al SUA a subliniat că nu există o astfel de intenție.
''Introducerea unei zone de excludere a zborului deasupra Ucrainei va însemna că, în cazul în care o aeronavă rusă o încalcă, atunci va trebui să deschidem focul asupra ei. Acest lucru ar putea duce la un conflict direct între țările noastre. Nimeni nu este interesat de aşa ceva", a spus Blinken. Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că va considera introducerea unei zone de excludere a zborului deasupra Ucrainei drept participare la ostilitățile din această țară şi le va considera beligerante pe ţările de pe teritoriul cărora se vor crea amenințări la adresa militarilor ruşi.