"Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii"
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a efectuat miercuri o vizită neaşteptată soldaţilor americani staţionaţi în Irak.
Articol de Florin Lepădatu, 27 Decembrie 2018, 07:37
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a efectuat miercuri o vizită neaşteptată soldaţilor americani staţionaţi în Irak şi a profitat de această primă deplasare într-o zonă de conflict după alegerea sa în urmă cu doi ani pentru a justifica decizia de retragerea a trupelor americane din Siria, relatează France Presse.
"Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii", a declarat el la baza aeriană Al-Asad, la circa 160 de kilometri vest de Bagdad.
"Este nedrept când această greutate apasă numai asupra noastră, a Statelor Unite", a adăugat liderul de la Casa Albă.
Însoţit de soţia sa, Melania, preşedintele american a aterizat la ora locală 19.16 (16.16 GMT) pe această bază, unde a discutat cu soldaţi şi responsabili militari.
Preşedintele şi Prima Doamnă au plecat "spre Irak seara târziu de Crăciun pentru a face o vizită trupelor noastre şi comandanţilor noştri militari ca să le mulţumească pentru angajamentul, succesul şi sacrificiul lor şi să le ureze Crăciun fericit", a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.