Speranţa de viaţă a încetinit în UE
Creşterea continuă a speranţei de viaţă a încetinit în Uniunea Europeană.
Articol de Florin Lepădatu, 23 Noiembrie 2018, 07:46
Creşterea continuă a speranţei de viaţă a încetinit în Uniunea Europeană, existând decalaje mari între ţări care semnalează o defavorizare a persoanelor cu un nivel scăzut de educaţie, arată cel mai recent raport al Comisiei Europene, referitor la starea de sănătate în spaţiul comunitar.
Politicile europene în domeniu au în vedere mai multă protecţie şi prevenire, pentru un stil de viaţă mai lungă şi sănătoasă.
Reporter Amalia Bojescu: "Un raport al Comisiei Europene arată că în fiecare an 1,2 milioane de oameni îşi pierd viaţa prematur, din cauza lipsei unui stil de viaţă sănătos.
Raportul îndeamnă la contracararea unor factori de risc precum fumatul, consumul de alcool şi obezitatea, la reducerea mortalităţii premature şi la asigurarea accesului universal la asistenţă medicală.
Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate: "Ceea ce este clar pentru starea de sănătate în UE este că trebuie să continuăm să punem în aplicare politici care să permită cetăţenilor noştri să trăiască mai mult şi să promovăm un stil de viaţă sănătos."
Din 2011, creşterea speranţei de viaţă în UE a încetinit semnificativ.
În plus, diferenţele mari în ceea ce priveşte speranţa de viaţă persistă nu numai în funcţie de sex, ci şi de situaţia socio-economică.
De exemplu, în medie, în întreaga UE, bărbaţii în vârstă de 30 de ani, cu un nivel scăzut de educaţie pot trăi cu aproximativ 8 ani mai puţin decât cei cu o diplomă unviersitară.
Gospodăriile cu venituri mai mici sunt de cinci ori mai susceptibile să raporteze deficienţe în materie de asistenţă medicală, decât gospodăriile cu venituri mari.
Raportul îndeamnă şi la îmbunătăţirea sănătăţii mintale şi la prevenirea bolilor de natură psihică.
Acestea nu numai că au consecinţe sociale şi presupun şi costuri semnificative care sunt estimate la peste 4 % din PIB-ul UE."