Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Spania trece la şefia UE

Spania preia de la 1 ianuarie 2010 preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

Spania trece la şefia UE

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 27 Decembrie 2009, 12:42

Aplicarea prevederilor Tratatului de la Lisabona, dinamizarea rolului global al Europei şi dezvoltarea egalităţii şi a solidarităţii se află printre obiectivele principale ale preşedinţiei spaniole a Uniunii Europene, în primul semestru al anului viitor, după cum a anunţat guvernul socialist de la Madrid.

Spania, una dintre ţările cel mai afectate de criză, cu cea mai ridicată rată a şomajului dintre ţările Uniunii, doreşte să consolideze relansarea economică prevăzută pentru 2010 şi să pună bazele unei creşteri durabile, în ideea de a oferi Europei un adevărat "guvern economic".

În plan diplomatic, guvernul Zaptero anunţă că o va susţine pe noul înalt reprezentant pentru politica externă, britanica Catherine Ashton, să contribuie la accelerarea dosarelor referitoare la regiunile în care Madridul are o anumită influenţă: America Latină, Caraibe, Maghreb sau Orientul Mijlociu.

În pofida reticenţelor exprimate de parteneri, Spania doreşte o apropiere între Uniunea Europeană şi Cuba şi semnarea unui acord de cooperare cu acest stat comunist.

O altă direcţie vizată este consolidarea relaţiei transatlantice cu Statele Unite. Preşedinţia spaniolă va insista şi pentru accelerarea negocierilor de aderare a Turciei, pe care Madridul o susţine.

Totodată, este prevăzută relansarea Uniunii pentru Mediterana, un proiect ameninţat de conflictul din Orientul Mijlociu, un summit urmând să aibă loc în iunie, la Barcelona.

În plan social, printre priorităţile primului semestru al anul viitor se află constituirea unui fond destinat ţărilor sărace, la care fiecare stat membru să contribuie cu 0,7 la sută din PIB, precum şi impulsionarea politicilor de egalitate între bărbaţi şi femei, combaterea violenţei împotriva femeilor, precum şi aplicarea unei politici comune în domeniul imigraţiei.

În următoarele şase luni, Spania va deţine pentru a patra oară preşedinţia Uniunii Europene de când a devenit membru al organizaţiei.

România pe locul doi în Uniunea Europeană la inflaţie
Economie 16 Decembrie 2009, 12:53

România pe locul doi în Uniunea Europeană la inflaţie

România a avut la sfarşitul lunii noiembrie a doua inflaţie anuală din UE

România pe locul doi în Uniunea Europeană la inflaţie
Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
În lume 24 Aprilie 2025, 13:38

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican

De miercuri de dimineață, peste 55.000 persoane au adus un ultim omagiu Papei Francisc.

Pelerini din toată lumea continuă să ajungă la Vatican
Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
În lume 24 Aprilie 2025, 11:05

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova

Vizita reprezintă un mesaj ferm de susținere a parcursului european al țării în fața amenințărilor hibride ale Rusiei.

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
În lume 24 Aprilie 2025, 08:03

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei a transmis că este exclus ca Ucraina să recunoască ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 07:55

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc

Credincioșii vor putea să intre în Bazilica San Pietro pentru a trece prin fața sicriului Papei Francisc.

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
În lume 23 Aprilie 2025, 23:53

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări

Economistul şef al Fondului, Pierre-Olivier Gourinchas:"Intrăm într-o nouă eră, întrucât sistemul economic global care a...

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
În lume 23 Aprilie 2025, 23:15

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia

Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate, însă continuă cele la nivel de consilieri...

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
În lume 23 Aprilie 2025, 23:10

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent. Formaţiunea Sumar, partenerii de guvernare ai socialiştilor, conduşi de...

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent