Spania: Se iau în calcul „măsuri mai dure” de combatere a pandemiei
Autorităţile din Spania discută despre aplicarea unor măsuri mai dure pentru a opri răspândirea virusului.
21 Octombrie 2020, 13:26
Autorităţile din Spania discută despre aplicarea unor măsuri mai dure pentru a opri răspândirea virusului, inclusiv restricţii pe timp de noapte.
Țara continuă să impună restricţii privind deplasările dintr-o regiune în alta.
Regiunile Navarra şi Catalonia au închis barurile şi restaurantele, iar la Madrid orarul activităţilor a fost redus, masca trebuie purtată în orice spaţiu interior sau exterior de toată lumea, mai puţin de copiii mici, cu vârste până la 6 ani.
Cu toate aceste măsuri, valul al doilea al epidemiei de COVID-19 nu a reuşit să ocolească Spania, iar autorităţile atrag atenţia că urmează zile şi mai grele, aşa că nu exclud impunerea unui nou decret privind starea de urgenţă, cu restricţii pe timp de noapte.
Ministrul sănătăţii a spus că va discuta această chestiune cu reprezentanţii ministerelor regionale.
Motivul este că restricţiile pe timp de noapte nu sunt prevăzute în nicio lege spaniolă, aşa că este nevoie de o procedură parlamentară.
Dacă se ajunge la un acord, măsura ar putea fi impusă în intervalul orar 00:00-6:00.
Premierul Pedro Sánchez a afirmat că este important de ştiut dacă executivul regional al Madridului ar fi de acord cu o asemenea măsură şi dacă ar solicita-o pentru că principalul partid de opoziţie care deţine puterea la nivel regional a spus în mai multe rânduri că nu va vota din nou o stare de urgenţă.