Serbia: Preşedintele Aleksandar Vucic a menţionat posibilitatea de a se organiza alegeri anticipate în aprilie
Demisia neaşteptată a premierului Milos Vucevic a destabilizat executivul de la Belgrad, iar opoziţia cere formarea unui guvern de tranziţie.
Articol de Radio România Actualităţi, 29 Ianuarie 2025, 23:39
Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a menţionat posibilitatea de a se organiza alegeri anticipate în aprilie, după ce premierul Milos Vucevic a demisionat pe fondul intensificării protestelor antiguvernamentale. Vucevic e cel mai înalt oficial sârb care demisionează în urma prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad în noiembrie, anul trecut. Accidentul, soldat cu 15 decese, a generat ample manifestaţii, a destabilizat guvernul lui Vucevic şi a determinat opoziţia să ceară formarea unui guvern interimar.
De la Radio Novi Sad, Angelia Teodorovici a relatat:
După demisia premierului sârb Milos Vucevic, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a adresat aseară opiniei publice la o conferinţă de presă. Vucic a spus că îi va invita pe toţi la consultări pentru formarea unui nou guvern, iar cealaltă opţiune este organizarea de noi alegeri. Demisia neaşteptată a premierului sârb a destabilizat guvernului Vucevic, iar opoziţia cere formarea unui guvern de tranziţie, lucru pe care preşedintele sârb a spus că nu îl acceptă. După cum a menţionat, nu va exista un guvern de tranziţie, subliniind că are trei sau patru nume pentru noul premier, dar încă nu e sigur dacă nu vor merge la alegeri anticipate. Deci abia peste zece zile va spune dacă vor fi organizate alegeri sau va fi ales un nou guvern şi atunci va fi pregătit să vorbească despre candidaţii la funcţia de premier. Alegeri anticipate ar putea avea loc în 75 de zile, cel mai real în aprilie şi că în acest moment, Serbia are nevoie de pace şi stabilitate.
Preşedintele Serbiei a subliniat că după demisia premierului Vucevic, are în faţă o procedură clară. Demisia va fi constatată de Parlamentul Serbiei, iar din acel moment există un termen de 30 de zile pentru alegerea noului guvern, iar dacă acesta nu va fi ales, alegerile vor fi decretate automat. Astfel, în următoarele zece zile, preşedintele Vucic va decide dacă vor fi alegeri sau va fi format noul guvern. Referitor la cei din Partidul Progresist Sârb, care au atacat în noaptea de luni spre marţi o studentă la Novi Sad, Vucic spune că au cauzat mari pagube statului şi Partidului Progresist Sârb şi că ei vor răspunde penal. Aşa cum a promis aseară, Vucic a semnat astăzi graţierea pentru 13 persoane care au fost arestate în timpul protestelor anterioare şi a evidenţiat că au fost îndeplinite toate revendicările studenţilor.
Protestele care au început la Novi Sad, locul de origine al premierului în exerciţiu Milos Vucevic, s-au extins şi în capitală în ultimele săptămâni, unde studenţii şi profesorii au protestat, învinuind guvernului Vucevic pentru tragedia din gara de la Novi Sad, ceea ce a dus la demisionarea mai multor miniştri. Totuşi, nu au calmat situaţia. Protestele studenţilor au continuat şi astăzi. Studenţii şi grupurile de cetăţeni au blocat, astăzi, traficul pe unele şosele din Belgrad, Novi Sad şi alte oraşe timp de 15 minute, explicând că aduc un omagiu victimelor prăbuşirii copertinei de la gara din Novi Sad pe 1 noiembrie, anul trecut. La Novi Sad, studenţii au protestat în faţa sediului Avocatului Poporului, ei fiind nemulţumiţi de faptul că ombusmanul nu a reacţionat adecvat la evenimentele cheie din Novi Sad, inclusiv moartea a 15 oameni şi numeroasele proteste. Studenţilor li s-au alăturat şi medicii de la Centrul Clinic al Voivodinei. Studenţii Facultăţii de Construcţie şi ai altor facultăţi tehnice din Belgrad, împreună cu inginerii, au apelat în faţa edificiului Uniunii Inginerilor Sârbi la protejarea profesiei şi a răspunderii pentru tragedie şi au cerut depolitizarea şi independenţa acestei uniuni din activitatea Ministerului Construcţiilor, Transporturilor şi Infrastructurii.