Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Secretarul de stat al SUA John Kerry în vizită la Vatican

Vaticanul consideră că la pacificarea Siriei ar putea contribui şi un progres în negocierile de pace israeliano-palestiniene, mediate de SUA.

Secretarul de stat al SUA John Kerry în vizită la Vatican
Secretarul de stat al SUA John Kerry în vizită la Vatican. Foto: news.va.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 15 Ianuarie 2014, 07:26

Secretarul de stat al SUA John Kerry de confesiune catolică a fost primit marţi la Vatican de secretarul de stat al Sfântului Scaun, Piedro Parolin.

Discuţiile au avut loc după ce Vaticanul şi-a precizat poziţia în chestiunea siriană.

Întâlnirea dintre cei doi secretari de stat a avut loc la câteva ore după o reuniune excepţională a unor experţi, organizată la solicitarea suveranului pontif, referitoare la situaţia din Siria.

Potrivit experţilor, primul pas şi cel mai urgent care trebuie făcut este încetarea focului imediată şi stoparea violenţelor de orice fel, fără condiţii politice prealabile, dar şi participarea tuturor actorilor regionali.

Toate acestea ar putea contribui, potrivit Vaticanului, la succesul conferinţei Geneva 2 de săptămâna viitoare.

Sfântul Scaun a subliniat de asemenea importanţa vitală a recentului acord de la Geneva cu privire la programul nuclear iranian.

Acest acord permite să se pună capăt unei perioade de neîncredere gravă între Iran şi alte naţiuni din regiune, iar succesul său oferă o bază vitală pentru o pace durabilă în Siria.

În acelaşi timp, Vaticanul consideră că la pacificarea Siriei ar putea contribui şi un progres în negocierile de pace israeliano-palestiniene, mediate de SUA.

Această luare de poziţie a Sfântului Scaun a fost anunţată cu câteva ore înainte de vizita secretarului de stat american John Kerry la Vatican, unde a fost întâmpinat de omologul său, Pietro Parolin.

Cei doi au abordat problema războiului sirian şi eforturile pentru relansarea procesului de pace israeliano-palestinian.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, părintele Frederico Lombardi, discuţia dintre cei doi secretari de stat a ţinut aproximativ o oră şi 40 de minute şi a fost de mare importanţă.

"Cum era şi normal, s-au luat în evidenţă îngrijorările Sfântului Scaun, transmise luni şi de suveranul pontif în discursul în faţa reprezentanţilor Corpului Diplomatic, dorinţa de a găsi o soluţie pacifistă a conflictului şi o implicare în privinţa ajutoarelor umanitare pentru populaţia care suferă. S-a discutat şi despre tratativele de negociere dintre Israel şi Palestina. Şi Africa a constituit o altă temă de dezbatere. Cunoaştem situaţia din Sudan, care a devenit atât de dramatică în ultimul timp. Şi ne dorim ca medierea care se desfăşoară în prezent să ducă la un rezultat pozitiv", a spus Frederico Lombardi.

Father Lombardi: US Secretary of State meets Vatican Secretary of State... - http://t.co/nFZONjQewT

— News.va English (@newsva_en) January 14, 2014
SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
În lume 18 Aprilie 2025, 13:39

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma

Directorul AIEA a avertizat că Iranul este deja pe punctul de a obține arma nucleară, motiv pentru care nu ar mai fi mult...

SUA și Iran reiau negocierile privind programul nuclear, la Roma
Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
În lume 18 Aprilie 2025, 13:31

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală

Christine Lagarde afirmă că este important să se stabilească rapid cadrul legislativ pentru a pregăti terenul pentru...

Președinta BCE a adus în discuție moneda euro digitală
Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
În lume 18 Aprilie 2025, 10:01

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit

Cablul unei telecabine care traversa o zonă abruptă a muntelui Faito s-a rupt.

Italia: Patru turiști morți după ce o telecabină s-a prăbușit
Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina
În lume 18 Aprilie 2025, 09:56

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina

Președintele Emmanuel Macron a prezidat o reuniune lărgită cu ocazii vizitei secretarului de stat american, Marco Rubio, la...

Paris: Negocieri pentru pace în Ucraina
Concluzii ale discuţiilor de la Paris pe tema unui acord de pace ruso-ucrainean
În lume 18 Aprilie 2025, 02:44

Concluzii ale discuţiilor de la Paris pe tema unui acord de pace ruso-ucrainean

După discuţiile cu oficiali europeni şi ucraineni, secretarul de stat al SUA consideră că pacea este posibilă.

Concluzii ale discuţiilor de la Paris pe tema unui acord de pace ruso-ucrainean
Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni
În lume 17 Aprilie 2025, 23:45

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni

Preşedintele Trump s-a declarat 100% sigur că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale.

Întâlnire la Washington între preşedintele Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni
Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni
În lume 17 Aprilie 2025, 23:43

Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni

Uniunea Europeană introduce Marocul, Columbia şi Tunisia pe lista ţărilor sigure, măsură care permite expulzarea imigranţilor...

Spania este ţara europeană cu cei mai mulţi imigranţi marocani şi columbieni
Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%
În lume 17 Aprilie 2025, 22:00

Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%

Preţul aurului a scăzut de la suma record atinsă miercuri, 16 aprilie, în condiţiile în care investitorii optează...

Aurul s-a scumpit anul acesta cu aproape 30%