Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Scăderea ratingului SUA- "implicații simbolice, nu financiare"

Decizia agenției Standard and Poor's de a coborî ratingul "AAA" pe care Statele Unite îl dețineau de 70 de ani ar putea avea "un impact modest asupra economiei globale", susțin analiștii.

Scăderea ratingului SUA- "implicații simbolice, nu financiare"
Foto: Reuters.

Articol de Bogdan Mihai, 06 August 2011, 19:14

Decizia Standard & Poor's de a reduce ratingul SUA de la nivelul maxim, "AAA", pentru prima data în istorie este încărcată cu semnificaţii simbolice, dar aduce puţine implicaţii financiare clare, scrie The New York Times.

Agenţia notează, într-un comunicat, că "distanţa dintre partidele politice din SUA" a redus încrederea în capacitatea guvernului de administra finanţele publice.

"Decizia reflectă opinia noastră că eficacitatea, stabilitatea şi predictibilitatea procesului decizional din SUA şi ale instituţiilor politice au slăbit într-o perioadă fiscală şi economică dificilă", arată Standard & Poor's.

Administraţia Barack Obama a reacţionat cu indignare, notând că Standard & Poor's a făcut o greşeală matematică semnificativă, supraevaluând datoria federală cu circa 2.000 miliarde de dolari.

"O judecată bazată pe o eroare de 2.000 de miliarde de dolari vorbeşte de la sine", a declarat un reprezentant al Trezoreriei SUA.

Reducerea ratingului ar putea determina investitorii să ceară dobânzi mai mari de la guvernul american şi alte entităţi din SUA care caută împrumuturi, crescând costurile de credit pentru autorităţi, companii şi populaţie.

Standard & Poor's a redus vineri seara ratingul de top al SUA cu o treaptă, la "AA+".

Scăderea ratingului "ar putea avea un impact modest"

Mulţi analişti au arătat însă că impactul deciziei ar putea fi unul modest, parţial şi pentru că celelalte două mari agenţii de rating, Moody's şi Fitch, au decis să nu reducă, cel puţin momentan, ratingul guvernului american.

Anunţul Standard & Poor's a venit după închiderea pieţelor financiare înainte de weekend şi nu pare că au avut loc turbulenţe majore în urma evenimentului, notează The New York Times.

Un reprezentant al Băncii Centrale a declarat că decizia nu va afecta capacitatea băncilor de a se împrumuta cu titluri de trezorerie drept colateral, comentariu care ar putea da tonul, luni, la reacţia pieţelor.

Standard & Poor's a pregătit anterior investitorii pentru reducerea ratingului SUA, prin mai multe avertismente transmise în acest an privind divergenţele de pe scena politică pe problema plafonului datoriei de stat şi adoptării unui plan pe termen lung de reducere a deficitului bugetar cu cel puţin 4.000 miliarde de dolari în următorii 10 ani.

Agenţia a notificat vineri Trezoreria că intenţionează să reducă ratingul SUA dupa închiderea pieţelor, transmiţând ministerului anunţul în avans, conform procedurilor normale într-o astfel de situaţie.

Statele Unite şi-au păstrat ratingul de top timp de 70 de ani. Standard & Poor's a atribuit pentru prima data SUA ratingul AAA în 1941.

Ratingul a fost susţinut în mare măsura şi de rolul dolarului ca principală monedă de rezerva valutară la nivel mondial.

Reacţii împărţite în Europa

Ministrul britanic al comerţului, Vince Cable, a calificat sâmbătă drept "total previzibilă" decizia agenţiei de rating, după disputa din Congresul american pentru ridicarea plafonului de îndatorare a SUA.

"Este o consecinţă total previzibilă după haosul creat de Congres cu câteva săptămâni în urmă, când congresmenii americani nu au reuşit să se înţeleagă cu privire la creşterea plafonului de îndatorare", a spus Vince Cable la postul britanic de televiziune Sky News.

El a adăugat că, "în prezent, congresmenii s-au înţeles pe acest subiect, iar situaţia în SUA este destul de solidă".

Guvernul german a refuzat să facă un comentariu cu privire la scăderea istorică a notei privind datoria SUA de către agenţia Standard & Poor's, informează sâmbătă France Presse.

Franţa "are încredere deplină în soliditatea economiei americane", a declarat pentru AFP ministrul francez al economiei, François Baroin.

"Franţa are deplină încredere în soliditatea economiei americane precum şi în hotărârea guvernului american de a pune în practică planul de reducere a deficitului care a fost aprobat de Congres în această săptămână", a declarat François Baroin.

Încrederea Japoniei în bonurile de tezaur americane şi strategia sa de cumpărare a acestor bonuri rămâne neschimbată, au declarat sâmbătă responsabili guvernamentali.

Japonia a investit majoritatea rezervelor sale de schimb în bonuri de tezaur americane şi este al doilea creditor important al SUA, după China.

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău
În lume 31 Martie 2025, 17:19

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău

Misiunea diplomatică a Rusiai l-a ajutat pe un apropiat al oligarhului fugar Ilan Șor să fugă din Chișinău la Tiraspol, în...

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău
Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina
În lume 31 Martie 2025, 16:28

Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina

Reprezentanții Uniunii Europene consideră că opinia publică internațională ar trebui să ia act de noua realitate în...

Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina
Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale
În lume 31 Martie 2025, 14:57

Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale

Tribunalul Penal din Paris a condamnat-o luni la patru ani de închisoare, dintre care doi sub controlul unei brățări...

Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale
Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern
În lume 31 Martie 2025, 13:38

Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern

Transportul public rutier și feroviar este afectat, iar zborurile au fost anulate.

Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri europene
În lume 31 Martie 2025, 13:33

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri europene

Instanța a recunoscut un prejudiciu de 2,9 milioane de euro deturnați din fondurile Parlamentului European în profitul...

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri europene
Regele Frederik al X-lea şi regina Maria a Danemarcei în vizită oficială în Franţa
În lume 31 Martie 2025, 10:19

Regele Frederik al X-lea şi regina Maria a Danemarcei în vizită oficială în Franţa

Vizita are loc în contextul în care Danemarca se află sub presiunea administraţiei Trump, care vrea ca Statele Unite să preia...

Regele Frederik al X-lea şi regina Maria a Danemarcei în vizită oficială în Franţa
Românii au nevoie de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie
În lume 31 Martie 2025, 09:30

Românii au nevoie de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie

Documentul costă 10 lire sterline, care pot fi achitate online şi este valabil doi ani.

Românii au nevoie de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie
Harkiv, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, atacat pentru a doua noapte la rând
În lume 31 Martie 2025, 08:17

Harkiv, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, atacat pentru a doua noapte la rând

Rusia a bombardat oraşul Harkiv din nord-estul Ucrainei pentru a doua noapte la rând, rănind două persoane, provocând...

Harkiv, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, atacat pentru a doua noapte la rând