Ascultă Radio România Actualitaţi Live

S-a încheiat reuniunea G7 de la Lucca, Italia

Cel mai important dosar al summitului a fost cel al Siriei, unde se caută o soluţie politică, non-violentă, a subliniat ministrul italian de externe, Angelino Alfano.

S-a încheiat reuniunea G7 de la Lucca, Italia
Angelino Alfano. Foto: wikipedia.org.

Articol de Radiojurnal, 11 Aprilie 2017, 23:37

Miniştrii de externe ai grupului celor mai industrializate şapte puteri ale lumii şi-au încheiat reuniunea de două zile, din Italia.

Au fost analizate cele mai importante dosare ale actualităţii internaţionale, în pregătirea reuniunii la vârf a organizaţiei, programată să se desfăşoare tot în Italia, peste o lună.

O mare parte a discuţiilor a fost, de fapt, dedicată relaţiilor cu Rusia, fără să se cadă de acord în privinţa propunerii britanice, de exemplu, de întărire a sancţiunilor la adresa Moscovei, din cauza dosarului sirian.

Potrivit ministrului francez de externe, Jean-Marc Ayrault, şi în privinţa Ucrainei consensul a lipsit.

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, le-ar fi spus europenilor că nu înţelege de ce plătitorul american de taxe trebuie să se îngrijoreze de problema ucraineană, un semn că Administraţia Trump e mai puţin dispusă decât predecesoarele ei la un angajament major pe scena internaţională.

Declaraţia finală arată însă că miniştrii de externe G7 rămân uniţi în mai multe privinţe, inclusiv asupra măsurilor restrictive şi a sancţiunilor impuse în acest moment Rusiei, în speranţa că o vor convinge să revină pe calea respectării obligaţiilor sale internaţionale.

Elena Postelnicu a transmis din Roma câteva dintre principalele idei ale declaraţiei finale, de peste 30 de pagini, în care sunt incluse peste 20 de teme dezbătute de cei şapte miniştri de externe şi Înaltul reprezentant european, Federica Mogherini.

Între cele mai importante: situaţia din Tripoli, faţă de care toţi sunt împotriva unei soluţii militare, terorismul, în privinţa căruia ar trebui să existe mai multe acţiuni de prevenire, schimburi de informaţii între state şi să se acorde o atenţie deosebită chiar şi ameninţărilor care vin pe reţelele de socializare de pe Internet.

Cel mai important dosar însă a fost cel al Siriei, unde se caută o soluţie non-violentă, nu militară, faţă de războiul din zonă, ci una politică, a subliniat şi ministrul italian de externe.

Angelino Alfano: "Nu este o soluţie doar militară în conflictul sirian. Toţi lucrăm pentru o soluţie politică, eventual cu doi piloni: o nouă constituţie în Siria şi un proces politic, care să ducă la o desfăşurare regulată a alegerilor libere. Noi credem că Rusia deţine cheia de care este nevoie pentru a exercita presiuni asupra lui Al-Assad şi a-l determina să-şi respecte angajamentele cu privire la încetarea focului."

Referitor la eventualele noi sancţiuni date Rusiei, de care amintea cu o zi în urmă omologul său britanic, Boris Johnson, Angelino Alfano a ţinut să exprime punctul de vedere al Italiei.

Angelino Alfano: "Sancţiunile nu reprezintă un final. Din punctul nostru de vedere, sancţiunile sunt un mijloc, un instrument pentru a atinge un obiectiv. Poziţia G7 în acest caz este de susţinere a sancţiunilor care deja există".

Totuşi, Rusia nu trebuie lăsată nici singură, a mai precizat în conferinţa de presă de la Lucca ministrul de externe Angelino Alfano.

Angelino Alfano: "Mai eficient şi operativ poate fi un sistem de relaţii de negociere care să permită implicarea Rusiei mai activ în încetarea focului, în procesul de pace, în construcţia unui destin de pace, serenitate, stabilitate şi dezvoltare pentru o nouă Sirie. Toate astea nu se pot rezolva însă într-un simplu G7."

În lume 10 Aprilie 2017, 18:44

FOTO: Măsuri de securitate în oraşul italian Lucca

În oraşul italian Lucca are loc reuniunea miniştrilor de externe din Grupul G7.

FOTO: Măsuri de securitate în oraşul italian Lucca
Reuniune a miniștrilor de externe din Grupul G7
În lume 10 Aprilie 2017, 10:32

Reuniune a miniștrilor de externe din Grupul G7

Intr-o clima de maxima alerta, orașul italian Lucca din regiunea Toscana găzduiește pentru doua zile reuniunea miniștrilor de...

Reuniune a miniștrilor de externe din Grupul G7
Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni
În lume 23 Februarie 2025, 10:31

Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni

Autoritățile israeliene au amânat eliberarea prizonierilor din cauza 'ceremoniilor umilitoare' impuse ostaticilor de către...

Israelul amână eliberarea a sute de prizonieri palestinieni
Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei
În lume 23 Februarie 2025, 08:24

Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei

Cei aproximativ 60 de milioane de germani cu drept de vot își pot exprima opțiunile până la ora 18:00, când sunt așteptate și...

Alegeri în Germania. Scrutin crucial pentru viitorul țării și al Europei
Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică
În lume 23 Februarie 2025, 08:18

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a făcut sâmbătă o criză respiratorie astmatică prelungită, din cauza...

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este critică
Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 15:21

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas

Prima fază a acordului de încetare a focului în Gaza s-a încheiat.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
Germania, ziua dinaintea alegerilor
În lume 22 Februarie 2025, 13:54

Germania, ziua dinaintea alegerilor

Alegerile de duminică stau sub semnul schimbărilor majore care se petrec la nivel global.

Germania, ziua dinaintea alegerilor
Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 09:18

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas

Este al șaptelea schimb de ostatici.

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas