Rusia expulzează un diplomat bulgar
Guvernul de la Moscova a expulzat un diplomat bulgar ca ripostă după ce Sofia a refuzat să acorde viză unui ataşat militar rus ce urma să fie trimis la post la Sofia.
Articol de Radiojurnal, 05 Decembrie 2019, 15:31
Guvernul de la Moscova a expulzat un diplomat bulgar ca ripostă după ce Sofia a refuzat să acorde viză unui ataşat militar rus ce urma să fie trimis la post la Sofia.
Diplomatul bulgar trebuie să părăsească Rusia în 24 de ore, conform protocolului diplomatic. Bulgaria, aliat loial al Moscovei în perioada comunistă, este acum membră a NATO şi a Uniunii Europene, dar menţine relaţii culturale şi istorice strânse cu Rusia, care rămâne pentru Bulgaria cel mai mare furnizor de resurse energetice, comentează agenţia Reuters.
Anul trecut, Bulgaria nu s-a alăturat aliaţilor din NATO în expulzarea de diplomaţi ruşi în urma otrăvirii unui fost spion al Moscovei în Marea Britanie.
Editor web: R.S.