Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Risc de fuziune între Statul Islamic și miliții locale în Libia

Ministrul italian de externe s-a pronunţat pentru găsirea unei soluţii politice, însă, anterior, Italia anunţase că este gata să participe la o intervenţie militară.

Risc de fuziune între Statul Islamic și miliții locale în Libia
Foto: Arhivă.

Articol de Cătălin Gomboş, 18 Februarie 2015, 13:35

Comunitatea internaţională trebuie să găsească rapid o soluţie pentru rezolvarea crizei din Libia, unde există riscul unei fuziuni între Statul Islamic şi alte miliţii locale, a avertizat, astăzi, ministrul italian de externe, Paolo Gentiloni.

El s-a pronunţat pentru găsirea unei soluţii politice, însă, anterior, Roma anunţase că este gata să participe la o intervenţie militară în Libia, solicitată şi de Egipt.

Haosul către care alunecă Libia indică eşecul mişcărilor democratice cunoscute sub numele de "primăvara arabă", dar şi al intervenţiilor occidentale în Orient în ultimii ani.

Patru războaie civile, de o mai mică sau mai mare intensitate, se desfăşoară, în prezent, în lumea arabă.

În Libia, unde fostul dictator Muammar Ghaddafi a fost înlăturat tot în urma unui război civil, există în prezent două guverne aflate în conflict şi un general care se luptă cu miliţii islamiste în estul ţării;

The New Yorker scrie că doar anul trecut şi-au pierdut viaţa trei mii de persoane iar o treime din populaţia ţării s-a refugiat în afara graniţelor.

În Yemen, miliţia şiită Houthi, aliată cu fostul preşedinte răsturnat de protestatari, Ali Abdullah Saleh, a preluat puterea şi este în conflict cu Al Qaida, triburi sunnite şi forţe loiale guvernului post-Saleh.

În Irak, după o serie de proteste faţă de politicile guvernului de la Baghdad, o parte dintre triburile sunnite au tolerat prezenţa Statului Islamic, sau chiar i s-au alăturat, şi o mare parte din teritoriul ţării a fost capturat de gruparea jihadistă.

În sfârşit, Siria se află în haos, cu un război civil care, în patru ani, s-a soldat cu peste 200 de mii de morţi.

Ghaddafi a fost răsturnat cu ajutorul NATO, care i-a sprijinit cu aviaţia pe rebeli, dar nu a avut şi un plan post-conflict; în Irak tensiunile inter-confesionale s-au accentuat după retragerea americană, iar în Yemen, preluarea puterii de către Houthi, miliţie virulent anti-americană, pune capăt îndelungatei campanii purtate de Statele Unite, în cooperare cu guvernul de la San'a, împotriva grupării Al Qaida din Irak.

O coaliţie condusă de Statele Unite poartă de mai bine de o jumătate de an o campanie împotriva Statului Islamic în Irak şi în Siria, fără ca gruparea jihadistă să fi pierdut, până acum, prea mult teren.

Egiptul, care nu face parte din acea coaliţie, vrea acum extinderea campaniei în Libia.

În Orient, democratizarea promisă de primăvara arabă se lasă aşteptată, iar războaiele par să ia amploare.

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
În lume 28 Aprilie 2025, 10:43

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia

La Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din acest an se aşteaptă ca preşedinţii celor 13 ţări participante să se concentreze...

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
În lume 28 Aprilie 2025, 08:22

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere

Forțele americane au lovit peste 800 de ținte în Yemen începând cu 15 martie, când și-au intensificat campania împotriva...

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
În lume 28 Aprilie 2025, 07:54

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina

Statele Unite au anunţat că vor stabili săptămâna aceasta dacă vor continua sau nu să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina,...

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia
În lume 28 Aprilie 2025, 07:44

Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia

Militarii nord-coreeni au fost trimişi în Rusia la ordinele lui Kim Jong-un, a anunţat televiziunea de stat de la Phenian.

Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia
La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului
În lume 28 Aprilie 2025, 07:37

La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului

Potrivit canoanelor, conclavul are loc după 15 până la 20 de zile de la decesul şefului Bisericii Catolice, deci acesta ar...

La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului
Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
În lume 27 Aprilie 2025, 18:49

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver

Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea adunată la un festival, ucigând nouă persoane și rănind multe altele.

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc
În lume 27 Aprilie 2025, 18:20

Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc

Între timp, au început pregătirile pentru conclavul care va alege următorul Suveran Pontif.

Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc
Podul Prieteniei, blocat de un protest
În lume 27 Aprilie 2025, 09:11

Podul Prieteniei, blocat de un protest

Protestatarii au cerut drumuri mai bune și reducerea poluării.

Podul Prieteniei, blocat de un protest