Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rezultatul referendumului din Elveţia, "dezamăgitor"

Liderii europeni îşi exprimă dezamăgirea cu privire la rezultatul referendumului de ieri din Elveţia, care limitează numărul de potenţiali imigranţi din statele membre.

Rezultatul referendumului din Elveţia, "dezamăgitor"
Referendum în Elveţia pentru limitarea imigraţiei. Foto: twitter.com/STForeignDesk.

Articol de Sorin Croitorescu, Bruxelles, 10 Februarie 2014, 15:08

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a atras atenţia că în acordurile Uniunii cu Elveţia libera circulaţie a persoanelor este garantată. Limitarea acesteia, a adăugat el, înseamnă renegocierea acordurilor.

"Trebuie să vedem care va fi efectul limitării liberei circulaţii a cetăţenilor asupra altor elemente ale pieţei unice, libera circulaţie a bunurilor, a capitalului şi a serviciilor. Este dificil să limitezi libera circulaţie a persoanelor fără să faci acelaşi lucru în privinţa serviciilor, de exemplu. Vor urma numeroase negocieri" a mai spus Martin Schulz.

Şi Comisia Europeană a anunţat că aşteaptă precizări din partea Elveţiei, iar un purtător de cuvânt al acesteia a atras atenţia că libera circulaţie a persoanelor nu este negociabilă.

O declaraţie de presă a Comisiei arată că Uniunea Europeană va analiza implicaţiile votului de ieri asupra relaţiei în ansamblu dintre cele două părţi.

În comunicatul difuzat aseară, Comisia atrage atenţia că aplicarea rezultatului referendumului s-ar opune principiului liberei circulaţii a persoanelor între Uniunea Europeană şi Elveţia.

Este foarte posibil ca subiectul să fie abordat şi la Consiliul de Afaceri Externe care este pe punctul să înceapă şi care este prezidat de şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Rezultatul referendumului "va avea consecinţe"

Înaintea reuniunii, primul ministru de externe care şi-a exprimat opinia pe această temă în faţa presei a fost cel din Luxemburg, Jean Asselborn.

"Trebuie să respectăm, fără îndoială, voinţa poporului elveţian, dar rezultatul va avea consecinţe, pentru că nu poţi să ai un acces privilegiat pe piaţa unică europeană, dar, pe de altă parte, să limitezi libera circulaţie. Cele două elemente sunt legate" a declarat Jean Asselborn.

Ulterior, şi alţi miniştri de externe, care contină să sosească la sediul Consiliului Uniunii Europene, au reiterat acest punct de vedere.

Ar putea deci urma o renegociere a tuturor acordurilor bilaterale dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, după ce Consiliul Federal va transpune în lege rezultatul referendumului.

Cât despre reuniunea miniştrilor de externe începută cu câteva minute în urmă, ordinea de zi este dominată de situaţia din Ucraina, în contextul mai larg al parteneriatului estic.

Potrivit unui comunicat de presă, Uniunea Europeană îşi menţine angajamentul de a susţine asocierea politică şi economică a Ucrainei, dar precizează că acordă fiecărei ţări dreptul de a defini în mod liber relaţiile sale cu alte state, în conformitate cu dreptul internaţional.

Alte subiecte ale reuniunii sunt situaţia din Siria, Egipt şi Tunisia, iar o conferinţă de presă este programată pentru diseară, la încheierea lucrărilor.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 15:21

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas

Prima fază a acordului de încetare a focului în Gaza s-a încheiat.

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
Germania, ziua dinaintea alegerilor
În lume 22 Februarie 2025, 13:54

Germania, ziua dinaintea alegerilor

Alegerile de duminică stau sub semnul schimbărilor majore care se petrec la nivel global.

Germania, ziua dinaintea alegerilor
Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
În lume 22 Februarie 2025, 09:18

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas

Este al șaptelea schimb de ostatici.

Un nou schimb de ostatici între Israel și Hamas
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA
În lume 21 Februarie 2025, 23:38

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA

Referitor la fenomenul seismic din zona vulcanică a Cicladelor şi a insulei Santorini premierul a dat asigurări că situaţia...

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis face o vizită informală de 48 de ore în SUA
Italia: Vulcanul Etna continuă să atragă turişti
În lume 21 Februarie 2025, 23:29

Italia: Vulcanul Etna continuă să atragă turişti

De 13 zile, vulcanul oferă un spectacol minunat lavă, cenuşă şi zăpadă, de la 1.700 de metri înspre vârf.

Italia: Vulcanul Etna continuă să atragă turişti
Vârsta medie a populaţiei UE a crescut cu mai mult de doi ani în ultimul deceniu
În lume 21 Februarie 2025, 23:16

Vârsta medie a populaţiei UE a crescut cu mai mult de doi ani în ultimul deceniu

Şi speranţa de viaţă a crescut cu aproape 1 an în ultii 10 ani.

Vârsta medie a populaţiei UE a crescut cu mai mult de doi ani în ultimul deceniu
Insulele Canare: Ordin de evacuare a familiilor care locuiesc pe bărcile din port
În lume 21 Februarie 2025, 18:23

Insulele Canare: Ordin de evacuare a familiilor care locuiesc pe bărcile din port

Într-o parte a portului Las Palmas sunt aproape două sute de familii care au decis să trăiască în port.

Insulele Canare: Ordin de evacuare a familiilor care locuiesc pe bărcile din port
Emmanuel Macron va discuta la Washington cu omologul său american
În lume 21 Februarie 2025, 18:16

Emmanuel Macron va discuta la Washington cu omologul său american

De la începutul săptămânii, preşedintele Franţei a parcurs un adevărat maraton de consultări cu lideri ai ţărilor Uniunii...

Emmanuel Macron va discuta la Washington cu omologul său american