Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rezultate preliminare din Republica Moldova, după ora 23

Peste două milioane şi jumătate de persoane sunt aşteptate la urne la alegeri locale. Miza cea mai importantă o reprezintă Chişinăul, unde candidatul comunist concurează cu actualul primar liberal.

Rezultate preliminare din Republica Moldova, după ora 23
Peste două milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne. Foto: Arhivă Agerpres

Articol de Lina Grâu, Chişinău, 05 Iunie 2011, 07:40

Duminic în Republica Moldova au loc alegeri locale, scrutin considerat a fi un test important pentru partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană, de guvernare.

La această oră în Republica Moldova s-au deschis peste 2000 de secţii de votare, secţii la care cetăţenii îşi vor putea exercita dreptul de vot până la ora 21.00.

Peste două milioane şi jumătate de alegatori sunt asteptati să vină la urne, iar în cadrul scrutinului urmează să fie aleşi aproape 900 de primari şi peste 19.000 de consilieri locali, raionali si muncipali.

Singurul exit-poll care va fi realizat a fost comandat de un post privat de televiziune şi va fi operat de cele mai importante trei institute de sondare a opiniei publice de la Chişinău. - Institutul de Politici Publice, Centrul de investigaţii sociologice şi marketing CBS-AXA, şi Istitutul European de Studii Politice din Moldova.

Primele rezultate preliminare oficiale ale alegerilor vor fi făcute publice de Comisia Electorală Centrală după ora 23.

Pentru validarea scrutinului este nevoie de o prezenţă de 25 la sută din numarul total al alegătorilor.

Comisia Electorală Centrală a decis de această dată să nu deschidă o secţie de votare în localitatea Corjova, unde tradiţional miliţia transnistreană blochează procesul electoral, şi a decis transferarea secţiei în localitatea vecină Cocieri.

Ca fapt divers, se poate semnala şi faptul că în orăşelul Comrat, capitala autonomiei administrativ teritoriale Găgăuz-Yeri, se va vota pe broşuri, şi nu pe buletine de vot tradiţionale.

Asta, pentru că la Consiliul municipal Comrat candidează 87 de concurenţi.

Un buletin de vot tradiţional ar trebui să aibă doi metri şi 18 centimetri pentru a-i include pe toţi.

Primăria Chişinău, miza politică a alegerilor

Miza politică cea mai importantă este considerată a fi primăria Chişinău, cursă în care s-au înscris 13 candidaţi, însă adevărata luptă se va da între actualul primar liberal Dorin Chirtoacă şi comunistul Igor Dodon.

Comuniştii doresc să obţină primăria Chişinău în speranţa de a-şi lua revanşă pentru eşecul în parlamentare.

Ei speră că victoria în Chişinău ar putea fi un prim pas pentru revenirea la putere în eventualele alegeri parlamentare anticipate generate de imposibilitatea partidelor de la guvernare de a alege un şef de stat.

Sondajele spun că Dorin Chirtoacă ar avea şanse de a obţine victoria din chiar primul tur de scrutin, însă decisivă în această situaţie va fi mobilizarea electoratului tânăr, care tradiţional este mai puţin activ decât alegătorii mai în vârstă, preponderent votanţi ai comuniştilor.

Opţiunea indecişilor va fi şi ea importantă, în condiţiile în care fiecare al patrulea alegător din Chişinău nu ştie cu cine va vota, aşa cum relevă Barometrul Opiniei Publice lansat acum câteva zile.

Observatorii politici de la Chişinău spun că cel mai probabil scenariu este cel în care Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon vor ajunge să se confrunte într-un al doilea tur de scrutin, care va avea loc peste alte două săptămâni.

Pe plan naţional, Barometrul de Opinie Publică relevă o susţinere importantă pentru Partidul Comuniştilor în consiliile locale - de peste 20 la sută.

Pe locul doi este Partidul Liberal Democrat al premierului Vlad Filat, cu 18 la sută intenţie de vot, urmat de Partidul Democrat al lui preşedintelui interimar Marian Lupu, cu 12 la sută, şi Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, cu nouă la sută.

Intenţie mare de vot peste Prut
În lume 02 Iunie 2011, 16:03

Intenţie mare de vot peste Prut

Ultimele sondaje de opinie estimative din Republica Moldova anunţă o prezenţă mare la alegerile de duminică. Peste jumătate...

Intenţie mare de vot peste Prut
Ruptura dintre Statele Unite și Ucraina are urmări și în Germania
În lume 03 Martie 2025, 19:06

Ruptura dintre Statele Unite și Ucraina are urmări și în Germania

Conservatorii și social-democrații sunt presați să încheie cât mai repede negocierile privind formarea unei coaliții.

Ruptura dintre Statele Unite și Ucraina are urmări și în Germania
Preşedinta CE va propune o modificare a regulamentului privind emisiile de CO2
În lume 03 Martie 2025, 16:40

Preşedinta CE va propune o modificare a regulamentului privind emisiile de CO2

Una dintre modificări oferă producătorilor de mașini un interval de trei ani pentru a se conforma obiectivelor.

Preşedinta CE va propune o modificare a regulamentului privind emisiile de CO2
UE va aloca Republicii Moldova un ajutor suplimentar de 60 milioane de euro
În lume 03 Martie 2025, 16:13

UE va aloca Republicii Moldova un ajutor suplimentar de 60 milioane de euro

Uniunea Europeană va aloca în acest an Republicii Moldova un ajutor suplimentar de 60 de milioane de euro pentru...

UE va aloca Republicii Moldova un ajutor suplimentar de 60 milioane de euro
În lume 03 Martie 2025, 14:55

Reprezentantul ONU pentru Drepturile Omului este îngrijorat de "schimbarea fundamentală" din SUA

El a evidențiat riscul ca dezinformarea, intimidarea și amenințările, în special împotriva jurnaliștilor și oficialilor...

Reprezentantul ONU pentru Drepturile Omului este îngrijorat de "schimbarea fundamentală" din SUA
Ucraina a doborât 46 din cele 83 de drone lansate de Rusia duminică noaptea
În lume 03 Martie 2025, 10:33

Ucraina a doborât 46 din cele 83 de drone lansate de Rusia duminică noaptea

Armata ucraineană a anunţat luni că a doborât 46 din cele 83 de drone lansate de Rusia pe timpul nopţii.

Ucraina a doborât 46 din cele 83 de drone lansate de Rusia duminică noaptea
În lume 03 Martie 2025, 08:36

Starea de sănătate a Papei Francisc a rămas stabilă

Suveranul Pontif este internat de 15 zile într-un spital din Roma.

Starea de sănătate a Papei Francisc a rămas stabilă
Israelul a blocat duminică accesul camioanelor cu ajutoare în Gaza
În lume 03 Martie 2025, 07:36

Israelul a blocat duminică accesul camioanelor cu ajutoare în Gaza

Acordul la care părţile au ajuns în ianuarie prevedea o primă fază de şase săptămâni de armistiţiu, în care să fie predaţi o...

Israelul a blocat duminică accesul camioanelor cu ajutoare în Gaza