Restricţii de export introduse de China pentru anumite metale rare
Metalele rare sunt materiale esenţiale pentru mai multe industrii, printre care cea a apărării.
Articol de Sergiu Şteţ, 04 Februarie 2025, 15:32
China a introdus restricţii de export pentru un grup de metale rare, ca reacţie faţă de tarifele impuse de SUA asupra importurilor din China.
BBC amintește că metalele rare sunt materiale esenţiale pentru mai multe industrii, printre care cea a apărării.
China a impus de asemenea propriile tarife asupra unor importuri din SUA, dar acestea vor intra în vigoare abia săptămâna viitoare.
Ministrul chinez al comerţului a anunţat că va impune o taxă de 15% asupra importurilor americane de cărbune şi gaze naturale lichefiate şi una de 10% pentru ţiţei, maşinării agricole şi maşini şi camionete mari.