Republica Moldova şi-a închis temporar spaţiul aerian
Anunțul survine într-un moment de tensiuni între Republica Moldova și Rusia, în contextul în care Moscova duce un război în Ucraina, care are o graniță comună cu Republica Moldova.
Articol de Sergiu Şteţ, 14 Februarie 2023, 14:38
Republica Moldova și-a închis temporar spațiul aerian, a anunțat marți, 14 februarie, compania națională aeriană a acestei ţări, transmite Reuters.
"Stimați pasageri, în acest moment, spațiul aerian al Republicii Moldova este închis. Așteptăm reluarea zborurilor", a precizat Air Moldova pe Facebook.
Anunțul survine într-un moment de tensiuni între Republica Moldova și Rusia, în contextul în care Moscova duce un război în Ucraina, care are o graniță comună cu Republica Moldova.