Recomandări privind vaccinul AstraZeneca
Franţa, Polonia şi Suedia recomandă ca vaccinul AstraZeneca să nu fie utilizat la vârstnici.
Articol de Florin Lepădatu, 03 Februarie 2021, 21:25
Franța, Polonia și Suedia au emis recomandări pentru ca vaccinul COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca să nu fie utilizat la vârstnici.
Săptămâna trecută, Germania și Italia au emis recomandări similare.
Autoritățile din Franța și Suedia consideră că vaccinul ar trebui utilizat cu prioritate la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, pe fondul datelor insuficiente din studiile clinice privind eficienţa la persoanele în vârstă.
"Această recomandare va fi reexaminată în lumina disponibilității datelor suplimentare", a comunicat autoritatea națională pentru sănătate din Franța (HAS).
Agenția suedeză de sănătate publică afirmă că se așteaptă ca aceste date "să apară în decursul primăverii, de la un studiu clinic de fază a treia, în curs de desfășurare în Statele Unite", ce "include un număr suficient de participanți în vârstă pentru a se putea trage mai multe concluzii cu privire la efectul de protecţie."
Guvernul Poloniei recomandă utilizarea vaccinului la persoanele cu vârsta sub 60 de ani, notează Reuters.