Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rebelii sirieni "au folosit gaz sarin"

Carla del Ponte, membru al comisiei de anchetă a ONU asupra încălcărilor drepturilor omului în Siria, a precizat că investigaţiile vor fi aprofundate şi verificate.

Rebelii sirieni "au folosit gaz sarin"
Insurgent sirian. Foto: Reuters

Articol de Petruţ Hîrţescu, 06 Mai 2013, 11:14

Rebelii sirieni au folosit gaz sarin, a afirmat Carla del Ponte, membru al comisiei de anchetă a ONU asupra încălcărilor drepturilor omului în Siria, citată de AFP.

"Potrivit declaraţiilor pe care le-am strâns, rebelii au utilizat arme chimice, recurgând la gaz sarin", a afirmat Del Ponte într-un interviu radiodifuzat duminică noaptea.

"Investigaţiile noastre vor fi aprofundate, verificate şi confirmate prin noi mărturii, dar, potrivit a ceea ce am putut stabili până acum, opozanţii regimului au folosit gaz sarin", a adăugat Carla del Ponte, fost procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie.

Ea a precizat că cercetările comisiei de anchetă a ONU, care urmează să îşi prezinte observaţiile la viitoarele sesiuni ale Consiliului pentru drepturile Omului al ONU din luna iunie, sunt departe de a fi terminate.

Investigaţiile ar putea stabili şi dacă guvernul Assad a folosit sau nu acest tip de arme chimice

Carla Del Ponte a adăugat că investigaţiile ar putea stabili şi dacă guvernul Assad a folosit sau nu acest tip de arme chimice.

Sarinul este un puternic gaz neurotoxic, descoperit chiar înainte de al Doilea Război Mondial de Germania şi utilizat în atacul de la metroul din Tokyo din 1995.

În afară de inhalare, simplul contact al acestui gaz cu pielea blochează transmiterea fluxului nervos şi provoacă moartea prin stop cardiorespirator.

Gazul este inodor şi invizibil, iar doza mortală pentru un adult este de 0,5 mg. Victimele se plâng mai întâi de dureri de cap violente şi au pupilele dilatate. Apar apoi convulsii, stop respirator, comă şi în final decesul.

Informaţii neconfirmate privind folosirea armelor chimice de către regimul sirian

Statele Unite au anunţat acum două săptămâni că analizează informaţiile potrivit cărora regimul sirian ar fi folosit arme chimice.

Anunţul a fost făcut inclusiv de secretarul american al apărării, Chuck Hagel, care a spus ziariştilor la Abu Dhabi că deocamdată nu există suficiente dovezi pentru a se putea afirma cu certitudine acest lucru.

Analistul american Gregory Koblent crede că este o evoluţie majoră, pentru prima oară SUA s-au alăturat aliaţilor lor Marea Britanie, Franţa şi Israel în a acuza public Siria că a folosit arme chimice.

"Însă Statele Unite nu sunt la fel de sigure pe aceste informaţii ca aliaţii lor. Încă există ambiguitate în evaluarea făcută", a spus Gregory Koblentz în exclusivitate pentru corespondentul Radio România Actualităţi, Ani Sandu.

Rusia consideră tema armelor chimice, "un pretext pentru înlăturarea lui Assad"

Ulterior, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a avertizat cu privire la folosirea temei armelor de distrugere drept pretext pentru înlăturarea regimului Assad.

El s-a referit la ceea ce a numit drept anumiţi actori externi care ar încerca să deturneze investigarea de Naţiunile Unite a incidentului cu arme chimice petrecut pe 19 martie, în apropiere de oraşul Aleppo, potrivit corespondentului Radio România Actualităţi la Moscova, Alexandru Beleavski.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a respins indirect afirmaţiile autoritătilor americane potrivit cărora există posiblitatea ca regimul sirian să fi folosit împotriva rebelilor mici cantităţi de arme chimice.

"Există, desigur, state şi actori externi care consideră că pentru a răsturna regimul sirian sunt bune orice metode, însă tema folosirii armelor de distrugere în masă este prea serioasă, cu ea nu trebuie glumit şi consider inadmisibil ca ea să fie speculată în scopuri geopolitice", a afirmat Serghei Lavrov.

Aceleaşi jocuri geopolitice - a mai spus Serghei Lavrov - blochează investigarea incidentului din 19 martie de lângă Aleppo, unde folosirea armelor chimice a fost confirmată.

Tema armelor chimice, "pretext pentru înlăturarea lui Assad"
În lume 29 Aprilie 2013, 15:06

Tema armelor chimice, "pretext pentru înlăturarea lui Assad"

Ministrul rus de externe respinge indirect afirmaţiile autoritătilor americane potrivit cărora este posibil ca regimul sirian...

Tema armelor chimice, "pretext pentru înlăturarea lui Assad"
Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
În lume 28 Aprilie 2025, 10:43

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia

La Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din acest an se aşteaptă ca preşedinţii celor 13 ţări participante să se concentreze...

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Varşovia
Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
În lume 28 Aprilie 2025, 08:22

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere

Forțele americane au lovit peste 800 de ținte în Yemen începând cu 15 martie, când și-au intensificat campania împotriva...

Marea Roşie: Atacurile rebelilor Houthi asupra navelor, în scădere
SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
În lume 28 Aprilie 2025, 07:54

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina

Statele Unite au anunţat că vor stabili săptămâna aceasta dacă vor continua sau nu să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina,...

SUA au anunţat că vor stabili într-o săptămână dacă vor continua să medieze pacea dintre Rusia şi Ucraina
Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia
În lume 28 Aprilie 2025, 07:44

Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia

Militarii nord-coreeni au fost trimişi în Rusia la ordinele lui Kim Jong-un, a anunţat televiziunea de stat de la Phenian.

Coreea de Nord a admis, în premieră, că a trimis militarii pe front, în Rusia
La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului
În lume 28 Aprilie 2025, 07:37

La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului

Potrivit canoanelor, conclavul are loc după 15 până la 20 de zile de la decesul şefului Bisericii Catolice, deci acesta ar...

La Vatican are loc o nouă reuniune a Congregaţiei generale, cu scopul fixării datei conclavului
Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
În lume 27 Aprilie 2025, 18:49

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver

Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea adunată la un festival, ucigând nouă persoane și rănind multe altele.

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc
În lume 27 Aprilie 2025, 18:20

Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc

Între timp, au început pregătirile pentru conclavul care va alege următorul Suveran Pontif.

Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc