Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reacţiile europarlamentarilor români la situaţia din Spania

Vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, şi europarlamentarul Marian-Jean Marinescu despre situaţia din Spania

28 Octombrie 2017, 03:53

Vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, a declarat pentru postul nostru de radio că era de aşteptat ca Madridul să suspende autonomia şi să treacă la măsuri care decurg din această suspendare. Europarlamentarul român a amintit că Bruxelles-ul a avut o poziţie care a fost constantă: întotdeauna, Uniunea Europeană a susţinut integritatea teritorială şi suveranitatea Spaniei şi a socotit actele secesioniştilor ilegale.

La rîndul său, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a explicat că situaţia de astăzi a Cataloniei reprezintă un exemplu despre ce poate să facă populismul. În opinia europarlamentarului român, această criză a izbucnit fiindcă există politicieni care nu acţionează pentru oameni, ci pentru că îşi doresc o nouă ţară.

Interviurile pe larg cu cei doi europarlamentari români au fost difuzate vineri, 27 octombrie 2017 în emisiunea Agenda Globală.

Reporter: Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, consideră că există semne de întrebare cu privire la valabilitatea actului catalan.

Ioan Mircea Paşcu: "Cred că fiecare parte, dar mai ales secesioniştii au împins lucrurile până la capăt. Din punctul ăsta de vedere, era de aşteptat ca Madridul să suspende autonomia şi să treacă la măsuri care decurg din această suspendare. Eu bănuiesc că deja lucrurile sunt, să spunem aşa, în teren sunt pregătite pentru ca Madridul să preia admini

strarea acestei regiuni şi ceilalţi vor rămâne cu acest sentiment că au făcut un gest istoric. Mie cel mai periculos mi s-ar părea o rezistenţă fizică din partea catalanilor la măsurile pe care Madridul le va lua de acum încolo, de aceea sper ca Madridul să fi gândit înainte mişcările astea, să treacă repede la implementarea lor.

Întotdeauna Bruxelles a susţinut integritatea teritorială şi suveranitatea Spaniei, a socotit actele secesioniştilor ilegale - şi acum, făcând o paranteză, o să observăm că nu toată lumea a votat în acel referendum şi, ca atare, numai o parte dintre cei care au votat s-au declarat pentru independenţă, deci există semne de întrebare asupra valabilităţii referendumului ca atare, dincolo de faptul că a fost declarat neconstituţional, iar acum, din 135 de deputaţi, doar 72 au votat pentru independenţă. Deci şi sub acest aspect, nu numai cel politic, chiar juridic, sunt semne de întrebare cu privire la valabilitatea actului catalan".

Reporter: La rândul său, europarlamentarul Marian Jean Marinescu spune că avem de-a face cu un exemplu tipic de ce poate să facă populismul.

Marian Jean Marinescu: "Orice am spune, dacă ne referim la dreptul de autodeterminare, nu cred că, de exemplu, Craiova poate să-şi declare independenţa şi să fie republica Oltenia Craiova, pentru că trăim într-o lume în care regulile trebuie respectate, mai ales în astfel de cazuri.

Având în vedere că în Catalonia procentul între cei care vor independenţa şi cei care se consideră în continuare spanioli, diferenţa între aceste procente este foarte mică, este adevărat, în favoarea celor care vor independenţa, dacă, eu ştiu, s-ar face un sondaj foarte, foarte exact. Numai că sunt nişte politicieni care pur şi simplu nu pentru oameni, ci pentru ei, doresc o nouă ţară. Spun că nu pentru oameni, pentru că vedeţi ce se întâmplă cu economia din Catalonia, deja este într-o situaţie foarte grea, pleacă foarte multe companii, băncile, pentru că este evident că va fi o situaţie imposibilă.

Să presupunem că Spania nu va instaura legalitatea, ce va face Catalonia? În secunda următoare nu mai este membră a Uniunii, nimeni nu va recunoaşte independenţa. Este un fel de a te arunca în apă fără să ştii să înoţi.

Pe de altă parte, Guvernul spaniol, după părerea mea, a întârziat foarte mult sau poate nici nu a avut un interlocutor valabil sau doritor să rezolve situaţia în partea cealaltă, în Catalonia, dar eu cred că trebuiau luate nişte măsuri nu violente, dar nişte măsuri de mai multă vreme.

Acum s-a ajuns într-o situaţie în care numai nişte măsuri foarte clare, pe baza Constituţiei, pot să readucă ordinea şi de aici am înţeles că este un articol în Constituţie care permite Guvernului spaniol să preia prerogativele într-o regiune autonomă, pe baza aceasta s-a dat acea rezoluţie.

Este adevărat, evenimentele în continuare nu sunt foarte previzibile, pentru că numai cei de acolo ştiu care este atmosfera şi ce s-ar putea întâmpla. Eu spre ca lucrurile să se calmeze şi să reintre în normal şi să nu se ajungă la un conflict violent, pentru că ar determina o situaţie foarte grea în Spania şi ar avea efecte şi asupra Europei, mai mici, dar în primul rând Catalonia va avea foarte mult de suferit. Aveţi un exemplu foarte clar: Marea Britanie. Europa merge înainte, Marea Britanie însă are mari probleme. Nici măcar nu ştie cum să gestioneze această situaţie şi nu e acelaşi lucru ca şi ce se întâmplă în Catalonia".

Reporter: Nici pe departe. Este un stat vechi, bine pus la punct şi tot are probleme.

Marian Jean Marinescu: "Exact. Şi iese dintr-o uniune".

Atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg ar putea avea o tentă anti-islam
În lume 22 Decembrie 2024, 09:15

Atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg ar putea avea o tentă anti-islam

Presa germană dezvăluie amănunte despre identitatea atacatorului, care a intrat cu mașina în mulțime, lăsând în urmă cinci...

Atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg ar putea avea o tentă anti-islam
La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
În lume 20 Decembrie 2024, 22:27

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului Saxonia-Anhalt, ar fi vorba despre un atentat.

La Magdeburg, în Germania, un automobil a intrat în mulţimea aflată la târgul de Crăciun
Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
În lume 20 Decembrie 2024, 20:06

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare

Acuzația este sechestrare de persoane.

Vicepremierul italian Matteo Salvini ar putea fi condamnat la şase ani de închisoare
Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
În lume 20 Decembrie 2024, 18:51

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc

La aproape două săptămâni de la căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, comunitatea internaţională intensifică legăturile...

Comunitatea internaţională intensifică legăturile cu noua putere de la Damasc
Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
În lume 20 Decembrie 2024, 18:40

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați

Cinci oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, care au fost sancționați de Occident pentru rolul lor în reprimarea...

Oficiali ai Ministerului de Interne din Georgia, sancționați de Occident, vor fi decorați
Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
În lume 20 Decembrie 2024, 17:51

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale

Donald Trump a promis să impună tarife pentru majoritatea importurilor, dacă nu pentru toate, și a declarat că Europa va...

Donald Trump îndeamnă UE să crească importurile energetice din SUA pentru a nu se confrunta cu taxe vamale
Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
În lume 20 Decembrie 2024, 16:34

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie pentru fumatul în aer liber.

Milano: Fumatul interzis la mai puţin de 10 metri de alte persoane
Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370
În lume 20 Decembrie 2024, 16:16

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370

Guvernul malaezian a agreat de principiu să reia căutările unui avion de pasageri care a dispărut în urmă cu zece ani...

Noi operaţiuni de căutare a zborului MH370