Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Primul Summit Umanitar Global s-a încheiat la Istanbul

21 de tări donatoare şi 16 organizaţii de asistenţă umanitară care ţin de ONU au ajuns la un acord prin care modalităţile de finanţare a asistenţei umanitare vor fi mai flexibile.

Primul Summit Umanitar Global s-a încheiat la Istanbul
Primul Summit Umanitar Global.

Articol de Carmen Gavrilă, 25 Mai 2016, 21:44

Primul Summit Umanitar Global s-a încheiat la Istanbul cu o serie de decizii privind în special finanţarea acţiunilor de ajutor umanitar şi sprijinirea statelor afectate de criza din Siria.

Au fost, totodată, reafirmate angajamentele privind respectarea legislaţiei în domeniul drepturilor omului.

În chestiunea administrării crizei refugiaţilor însă, Turcia, prin preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, a lansat un ultimatum Uniunii Europene privind liberalizarea vizelor.

21 de tări donatoare şi 16 organizaţii de asistenţă umanitară care ţin de ONU au ajuns la un acord prin care modalităţile de finanţare a asistenţei umanitare vor fi mai flexibile, iar banii vor ajunge să alimenteze programe pe termen mai lung, ceea ce va permite agenţiilor umanitare să facă mult mai mult decât să asigure doar ajutoare de bază.

Acordul a fost iniţiat de vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Cooperare Internaţională, Kristalina Georgieva, care a explicat, că, în prezent, cheltuielile de administrare a activităţilor umanitare consumă aproape 15% din fonduri. Kristalina Georgieva a mai spus că s-a decis îmbunătăţirea asistenţei pentru statele vecine Siriei.

Kristalina Georgieva: "Am discutat despre necesitatea de a creşte asistenţa pentru ţările vecine Siriei, atât prin găzduirea de refugiaţi, cât şi pentru a ajuta aceste ţări să facă consecinţelor acestei crize, ca, de exemplu, creşterea cererii de apă, hrană, adăpost, presiunea pusă pe nivelul salariilor şi al chiriilor. Cel mai important este că am discutat despre refinanţare pentru Siria şi pentru regiune. Sunt încântată să anunţă că au fost luate noi angajamente de 1 miliard 38 milioane de dolari. Din aceşti bani, contribuţia Comisiei Europene pe care o reprezint la acest summit, este de 275 milioane de dolari".

De asemenea, UNICEF şi mai multe organizaţii internaţionale au lansat un fond pentru colectarea a aproape 3,5 miliarde de euro pentru educaţia copiilor afectaţi de conflicte şi crize umanitare.

La nivel global, 75 milioane de copii nu merg la şcoală, sau primesc o educaţie de proastă calitate.

De asemenea, secretarul de stat britanic pentru dezvoltare, Justine Greening, a criticat dur actorii locali din Siria care împiedică ajutoarele să ajungă la populaţie.

Justine Greening: "Este o încălcare a legislaţiei internaţionale să opreşti accesul asistenţei umanitare pentru civilii care au nevoie de asta, de aceea condamnăm toţi actorii locale care blochează asistenţa umanitară, fie că este vorba de Guvernul sirian, de unele grupări extremiste, de opoziţie, sau, mai recent, de organizaţia Statul Islamic".

În cele două zile de summit, ţara gază, Turcia, a insistat, prin vocea preşedintelui Erdoğan, că povara refugiaţilor sirieni trebuie împărţită în mod egal.

Mai mult, la finalul summitului, preşedintele Erdoğan a ameninţat că Parlamentul turc va bloca acordul cu Uniunea Europeană privind migranţii, dacă vizele pentru turci nu vor fi ridicate până în luna iunie.

Declaraţiile sale au venit după ce cancelarul Angela Merkel, prezentă la summit, a spus că liberalizarea vizelor pentru turci, luna viitoare, este improbabilă.

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile
În lume 02 Aprilie 2025, 13:27

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile

Potenţialele noi taxe vamale ale Administraţiei Trump îi îngrijorează pe producătorii italieni.

Vinurile italiene nu mai sunt exportate către SUA de câteva zile
Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
În lume 02 Aprilie 2025, 13:07

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie

Atacurile ruseşti au avariat instalaţii de energie din regiunile ucrainene Sumi şi Dnipropetrovsk, a declarat miercuri...

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
În lume 02 Aprilie 2025, 10:21

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării

Eurodeputaţii dezbat, miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, politica socială a Uniunii şi strategia de combatere a...

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
În lume 02 Aprilie 2025, 09:20

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia

Ministerul de Externe avertizează că, în Grecia, este miercuri în vigoare o atenţionare de ploi abundente, însoţite de vânt...

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
În lume 02 Aprilie 2025, 09:08

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi

Peste 2.800 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Myanmar.

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
În lume 02 Aprilie 2025, 08:28

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, votează miercuri două documente privind apărarea şi...

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
În lume 02 Aprilie 2025, 08:04

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie

Cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot intra de miercuri în Marea Britanie decât în baza unei autorizaţii...

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova
În lume 02 Aprilie 2025, 07:49

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova

Şefa diplomaţiei germane se va afla miercuri în Republica Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova