Preţurile la energie în Europa şi-au continuat tendința de creștere
Preţurile la energie în Europa şi-au continuat tendința de creștere, după ce Rusia a redus și mai mult livrările de gaze spre continent.
Articol de Florin Lepădatu, 27 Iulie 2022, 15:08
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Preţurile la energie în Europa şi-au continuat astăzi tendința de creștere, după ce Rusia a redus și mai mult livrările de gaze spre continent. Grupul rus Gazprom a redus, din motive tehnice, furnizarea de gaze către Germania, prin conducta Nord Stream 1, până la 20% din capacitate. Cotațiile la gaze sunt în prezent de 10 ori peste nivelul obișnuit în această perioadă a anului.
Creșterea prețului la gaze afectează producția industrială a Europei, majorează facturile la utilități și duce inflația la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii. Scumpirea gazelor naturale se reflectă și pe piața de electricitate, unde cotațiile din Germania au atins astăzi un nivel fără precedent - scrie Agenția Bloomberg.