Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pretenții ale Turciei în cazul aderării Finlandei și Suediei la NATO

CUMHURIYET scrie că Bloomberg a adresat întrebări unor oficiali turci de rang înalt legate de mişcările Turciei faţă de aderarea Suediei şi Finlandei la NATO.

Pretenții ale Turciei în cazul aderării Finlandei și Suediei la NATO
Vladimir Putin se întâlneşte la Istanbul cu Recep Tayyip Erdogan. Foto: Arhivă - kremlin.ru.

Articol de Sergiu Şteţ, 19 Mai 2022, 10:06

O agenţie media renumită din SUA, Bloomberg, a adresat întrebări unor oficiali turci de rang înalt legate de mişcările Turciei faţă de aderarea Suediei şi Finlandei la NATO. Sub acoperirea anonimatului, oficialii au făcut declaraţii interesante.

Odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, Finlanda şi Suedia s-au apropiat de NATO, ceea ce a generat tensiuni în interiorul Alianţei.

Săptămâna trecută, preşedintele Erdoğan a declarat că nu priveşte cu ochi buni aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, transmiţând astfel semnalul că ar putea împiedica aderarea acestor două ţări, ceea ce a generat un şoc în lumea occidentală.

Părţile s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii la Berlin, în cadrul unui summit, iar săptămâna aceasta preşedintele Erdoğan a declarat: "Suedia este un centru de incubaţie al organizaţiilor teroriste. Teroriştii susţin discursuri în Parlamentele lor. Am înţeles că vin luni, dacă vin să ne convingă, să nu vină. Scuzaţi-mă, dar să nu se obosească. Atâta timp cât ei impun sancţiuni, noi nu vom spune 'da' aderării lor la NATO. Alianţa Nord-Atlantică ar deveni un loc în care se concentrează reprezentanţii teroriştilor."

În timp ce discuţiile pe această temă şi procesul de depunere a cererilor continuă, Bloomberg a discutat cu trei oficiali turci de rang înalt. Pentru că este un subiect sensibil şi nu sunt mandataţi să vorbească pe această temă, cei trei oficiali turci, sub acoperirea anonimatului, au enumerat cererile Ankarei față de NATO şi față de Suedia şi Finlanda.

PKK şi extensiile lui

Conform ştirii publicate de Sözcü, sursele au declarat pentru Bloomberg că Turcia cere ţărilor candidate să acţioneze mult mai hotărât împotriva organizaţiei teroriste PKK şi a extensiilor YPG/PYD (Unitățile de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD (Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK-n.trad.)

Este cunoscut faptul că în interiorul NATO acest subiect naşte tensiuni, însă Turcia doreşte ca Suedia şi Finlanda să recunoască nu numai PKK drept organizaţie teroristă, ci şi extensiile acestuia.

Oficialii au spus: "Nu este suficientă recunoaşterea numai a PKK ca organizaţie teroristă. Ar trebui să se acţioneze mai mult şi asupra simpatizanţilor PKK activi în ţările nordice."

Embargo asupra armelor

Oficialii de rang înalt au declarat că Turcia solicită ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme impus de Suedia şi Finlanda, împreună cu alte ţări membre UE. În urma operaţiunilor militare ale Turciei în Siria împotriva organizaţiilor teroriste, din anul 2019, unele ţări au încetat vânzările de arme către Turcia.

Oficialii au atras atenţia că dimensiunea achiziţiilor de arme din aceste ţări nu era mare şi au adăugat: "Nu intenţionăm să achiziţionăm sisteme de apărare de mari dimensiuni, dar, în principiu, Ankara nu doreşte ca din NATO să facă parte prea multe ţări care obstrucţionează acordurile privind armele". Cu ceva timp în urmă, ministrul de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, declara că restricţionarea vânzărilor de arme nu corespunde spiritului NATO.

Vechile greşeli

Oficialii de rang înalt consideră ca fiind o greşeală faptul că Turcia a permis revenirea Greciei în NATO, în anii 1980, şi amintesc că Atena şi Ciprul grecesc împiedică aderarea Turciei la Uniunea Europeană. De asemenea, ei adaugă: "Pentru că şi-a învăţat lecţia din aceste greşeli, Turcia doreşte ca în primul rând aceste două ţări să-şi schimbe atitudinea faţă de organizaţiile teroriste".

Celelalte cereri

Pe de altă parte, oficialii turci, au atras atenţia că pe lângă aceste cereri mai sunt şi altele. Precizând că Turcia doreşte să achiziţioneze avioane de luptă F-35, a căror vânzare a fost oprită după ce a achiziţionat din Rusia sistemul S-400, oficialii turci au adăugat că pe lângă avioanele F-35 Ankara mai vrea să cumpere şi avioane F-16 şi kituri.

De asemenea, Ankara doreşte ridicarea sancţiunilor impuse de SUA din cauza sistemului S-400.

Pregătiri pentru alegerile din 2024?

Oficialii turci au precizat că opoziţia lui Erdoğan faţă de aderarea celor două ţări nu are nicio legătură cu apropierea lui de Putin.

De asemenea, oficialii au menţionat că ieşirea lui Erdoğan nu reprezintă o pregătire pentru alegerile care se vor desfăşura anul viitor şi au adăugat: "Turcia promovează o politică externă care să corespundă intereselor sale naţionale."

Traducerea: Emel - Birgül Mauki/RADOR.

Etichete : turcia nato finlanda suedia
Marine Le Pen a anunţat că nu se va retrage din politică
În lume 31 Martie 2025, 22:28

Marine Le Pen a anunţat că nu se va retrage din politică

Lidera extremei drepte nu va putea candida în viitoarele alegeri prezidențiale din 2027 și nici pentru alte funcții publice...

Marine Le Pen a anunţat că nu se va retrage din politică
Trei dintre cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania, găsiţi morți în vehiculul blindat
În lume 31 Martie 2025, 20:16

Trei dintre cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania, găsiţi morți în vehiculul blindat

Soldații și vehiculul blindat în care se aflau au dispărut pe terenul de antrenament Pabrade, în apropierea graniței cu Belarus.

Trei dintre cei patru soldaţi americani dispăruţi în Lituania, găsiţi morți în vehiculul blindat
Reuniunea G5+, la Madrid: Nevoia unei Europe unite în fața unei Rusii amenințătoare este evidentă
În lume 31 Martie 2025, 18:49

Reuniunea G5+, la Madrid: Nevoia unei Europe unite în fața unei Rusii amenințătoare este evidentă

Tema principală este planul de reînarmare europeană, prin care Uniunea își propune să investească peste 800 de miliarde de...

Reuniunea G5+, la Madrid: Nevoia unei Europe unite în fața unei Rusii amenințătoare este evidentă
Japonia, China și Coreea de Sud fac front comun împotriva taxelor vamale impuse de Donald Trump
În lume 31 Martie 2025, 18:35

Japonia, China și Coreea de Sud fac front comun împotriva taxelor vamale impuse de Donald Trump

Japonia și Coreea de Sud doresc să importe materii prime pentru semiconductori din China, în timp ce China este interesată să...

Japonia, China și Coreea de Sud fac front comun împotriva taxelor vamale impuse de Donald Trump
Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău
În lume 31 Martie 2025, 17:19

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău

Misiunea diplomatică a Rusiai l-a ajutat pe un apropiat al oligarhului fugar Ilan Șor să fugă din Chișinău la Tiraspol, în...

Republica Moldova îi expulzează pe trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău
Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina
În lume 31 Martie 2025, 16:28

Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina

Reprezentanții Uniunii Europene consideră că opinia publică internațională ar trebui să ia act de noua realitate în...

Șefa diplomației europene acuză Moscova că doar se preface că vrea pace în Ucraina
Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale
În lume 31 Martie 2025, 14:57

Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale

Tribunalul Penal din Paris a condamnat-o luni la patru ani de închisoare, dintre care doi sub controlul unei brățări...

Franța: Marine Le Pen nu va putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale
Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern
În lume 31 Martie 2025, 13:38

Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern

Transportul public rutier și feroviar este afectat, iar zborurile au fost anulate.

Belgia: Grevă generală în urma tăierilor de fonduri anunțate de guvern