Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat oraşul Bahmut
Articol de Sergiu Şteţ, 20 Decembrie 2022, 14:33
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat oraşul Bahmut, din estul ţării, care a fost în ultima perioadă scena unor lupte intense cu forţele ruse.
Conform BBC, cabinetul său a anunţat că preşedintele s-a întâlnit cu militarii, iar pe unii dintre aceştia i-a decorat.
Timp de luni de zile, Bahmut a fost un obiectiv esenţial pentru forţele ruse din regiunea Doneţk.
Ocuparea sa ar fi permis deschiderea unei rute spre Slovainsk şi Kramatorsk, cele mai importante oraşe din zona Donbas, aflate încă sub control ucrainean. Cu toate acestea, forţele ucrainene au reuşit să respingă atacurile ruseşti.